x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul chinez, în Parlamentul României. "Am simţit forţa şi aspiraţia poporului român"

Premierul chinez, în Parlamentul României. "Am simţit forţa şi aspiraţia poporului român"

27 Noi 2013   •   13:12
Premierul chinez, în Parlamentul României. "Am simţit forţa şi aspiraţia poporului român"

"De cum am păşit înăuntru, am simţit solemnitatea şi înţelepciunea, forţa şi aspiraţia poporului român. Toate acestea se simt aici în Palatul Parlamentului", a spus, la începutul discursului său, premierul Li Keqiang, după ce a spus "bună ziua" în limba română".

"China şi România au o viziune strategică şi consideră cooperarea reciprocă drept o prioritate naţională de politică externă. Ambele ţări au din ce în ce în ce mai mare nevoie de trasarea unor interese pe termen lung", a spus premierul chinez, adăugând că există "o convergenţă de interese" între Bucureşti şi Beijing. Keqiang a subliniat că este nevoie de "promovarea schimburilor la nivel înalt" şi în toate sectoarele: guvernamental, parlamentar, non-guvernamental şi altele.

 "Dorim să importăm mai multe produse româneşti de calitate pentru a micşora dezechilibrul comercial dintre cele două părţi", a precizat Keqiang, amintind de cele două protocoale semnate cu ocazia vizitei în România, care vor facilita "exportul de carne şi alte produse agricole româneşti în China". În acest context, el a amintit că Bejingul va importa în anii următori 500.000 de vaci.

"În România există multe proiecte de infrastructură, este nevoie de modernizare, iar China are puterea de a construi infrastructură. Avem instalaţii avansate, iar tehnologia noastră este nu numai sigură, dar are şi o calitate foarte mare şi preţuri mici", a spus premierul.

Premierul chinez s-a declarat încântat că susţine un discurs în "cea mai mare clădire din lume în care funcţionează un parlament".

Li Keqiang a spus că există două proverbe, unul românesc, "Apa trece, pietrele rămân", şi unul chinezesc, "Prietenia e înrădăcinată şi va înflori", care reflectă relaţiile dintre cele două ţări.

"China vede România ca un pilon important pentru cooperarea cu Europa de est şi UE", a spus premierul chinez.

"Avem responsabilitatea ca prietenia chino-română să continue din generaţie în generaţie".

×