x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preoţii, de opt ori mai bogaţi în doar zece ani

Preoţii, de opt ori mai bogaţi în doar zece ani

de Theodora Şutiu    |    19 Noi 2018   •   14:17
Preoţii, de opt ori mai bogaţi în doar zece ani
Sursa foto: DIANA OROS

În ultimul deceniu, bugetul alocat de Guvern pentru susţinerea cultelor s-a dublat. Datele prezentate într-o broșură editată de Secretariatul de Stat pentru Culte arată că majoritatea fondurilor se duc pe salariile preoţilor şi doar o parte foarte mică sunt cheltuiţi pe construcția și modernizarea lăcaşelor de cult. În acești bani nu sunt cuprinse și fondurile mult mai mari, venite de la nivel local.

Subiectul finanțării cultelor religioase a fost mereu unul controversat. Statistica arată că sumele acordate din bugetul central pentru biserici şi mănăstiri au fost mai mari, de regulă, în anii electorali și pre-electorali, scăzând apoi imediat după alegeri. Totuşi, banii pentru salarii nu se supun acestei reguli. Acestea au crescut din 1990 până în 2018 în permanenţă, excepţie făcând anul 2008, când s-a produs o scădere de aproape 50%, și anul 2011, după reducerea salariilor bugetarilor. De exemplu, în ultimii zece ani, fondurile pentru lefurile clericilor au crescut de la 84 de milioane de lei, la 654 de milioane de lei.

Contribuția statului la salarizarea personalului de cult (15.300 de posturi) este parțială, acoperind 65% din cuantumul salariilor pentru majoritatea posturilor (11.200 de posturi). 

5,71 miliarde de lei a alocat statul român cultelor, în ultimii 28 de ani, dintre care 1,65 miliarde de lei pentru construcția și modernizarea lăcașelor de cult. Restul de 4,06 miliarde de lei au mers pentru plata salariilor preoților și personalului bisericii.

 

Biserica nu plătește impozit ca un agent economic, deoarece scopul Bisericii nu este să facă profit

 

 

 

 

×