x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele CSM, Florica Bejinaru: "Eu nu am luat niciodată bani, efectiv, de la Securitate!”

Preşedintele CSM, Florica Bejinaru: "Eu nu am luat niciodată bani, efectiv, de la Securitate!”

de Violeta Fotache    |    13 Ian 2010   •   00:00

Pusă la zid prin scrisoarea deschisă a AMR, judecătoarea Florica Bejinaru a precizat, prin intermediul purtătorului de cuvânt al CSM, că prin voturile care i-au fost acordate de reprezentanţii adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor dar şi de ceilalţi membri din CSM, aceştia "şi-au exprimat convingerea că opţiunea de a candida "este potrivită".

"Este de notorietate că în 2005, CNSAS a pronunţat o decizie prin care a stabilit că nu am colaborat cu Securitatea ca poliţie politică. Deşi legea la acea dată stabilea că procedura reanalizării se face numai în cazul în care există probe sau indicii noi, CNSAS a reluat în mod nelegal procedura şi în baza aceloraşi documente a stabilit în 2006 că aş fi colaborat. Am contestat această decizie ca nelegală, iar acelaşi CNSAS a revenit asupra soluţiei din 2006, aspect care a nemulţumit Ministerul Justiţiei care a înţeles să conteste în instanţă decizia de necolaborare. Atât contestaţia, cât şi recursul au fost respinse de instanţele româneşti. Problema singurei chitanţe olografe referitoare la faptul că aş fi încasat o sumă de bani a fost lămurită în instanţa de judecată. Eu nu am luat efectiv niciodată bani de la securitate!", şi-a precizat poziţia preşedintele CSM, prin intermediul purtătorului de cuvânt. Cu alte cuvinte, preşedintele CSM nu dă curs invitaţiei din scrisoarea deschisă a AMR de a demisiona din funcţia în care a fost aleasă cu majoritatea voturilor membrilor Consiliului.



AMR cere demisia preşedintelui CSM
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) cere demisia judecătoarei Florica Bejinaru din funcţia de preşedinte al CSM.
Printr-o scrisoare deschisă, AMR îi solicită judecătoarei să lase funcţia unei persoane "aflată dincolo de orice îndoială rezonabilă în privinţa moralităţii sale". Sub semnătura Monei Pivniceru, AMR cere de asemenea ca Florica Bejinaru să nu sacrifice imaginea sistemului judiciar pentru o simplă dorinţă personală. 

×
Subiecte în articol: observator