Cei patru arestați preventiv sunt E.K.E., E.K.C., G.R. și A.S.. Astfel, 16 persoane au fost arestate în total până în prezent, în dosarul de evaziune.
Anterior, în același dosar, judecătorii au admis propunerea DNA de arestare a 12 persoane, printre care se află A. N., procuror-șef al Biroului de Relații Internaționale și Programe din Parchetul General, și fiul acesteia, D.N., A.B. (funcționar ANAF și liderul grupării evazioniste, M.M.S.
Vineri, instanța supremă va judeca cererea DNA privind arestarea în lipsă a altor două persoane, care nu au fost găsite de polițiști, anunta Agerpres.
Potrivit DNA, din 2010 până în prezent, inculpații au derulat activități infracționale de constituire, aderare și sprijinire a rețelei infracționale ce vizează producția și desfacerea produselor din carne.
Printr-un amplu mecanism evazionist, în cadrul căruia au fost utilizate societăți comerciale de tip fantomă (adică societăți comerciale care nu funcționează la sediul declarat, au asociați și administratori cetățeni străini, care nu pot fi găsiți la reședințele declarate), inculpații au derulat operațiuni comerciale cu eludarea normelor fiscale.
Astfel, în intervalul 2010-2013, membrii rețelei au derulat operațiuni comerciale triunghiulare scriptice (în realitate mărfurile fiind valorificate fără forme legale pe piața internă, cu eludarea legislației privind obligațiile fiscale generate de TVA, impozit pe profit), iar reușita fraudei fiscale a fost posibilă prin măsurile de precauție folosite și sprijinul funcționarilor fiscali ai statului român și organelor de urmărire penală.
Anchetatorii susțin că M.M.S., asociat unic și administrator al SC Sam Plus Internațional SRL București, a fost principalul organizator al grupului infracțional la care au aderat persoane interpuse, implicate în înființarea firmelor fantomă, coordonarea operațiunilor și reprezentarea firmelor, inclusiv cu ocazia controalelor fiscale.
A.E.N., șef al Biroului de Relații Internaționale și Programe (altele decât PHARE), și fiul acesteia, D.N., sunt acuzați că, în perioada 2012-2013, au pretins, în numeroase rânduri, și au primit diferite sume de bani de la R.G. și de la un alt învinuit (față de care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală până în prezent), cercetați în cauză, lăsându-i să creadă că, prin calitatea de procuror șef birou la PÎCCJ, A.N. va putea influența obținerea unor soluții favorabile în dosarele penale în care erau cercetați pentru infracțiuni de evaziune fiscală.
În concret, în perioada 2012-2013, A.N. a pretins și primit, în mod repetat, la diferite intervale de timp, direct și prin intermediul fiului său, sume de bani între 2.000 lei și 5.000 lei de la învinuiți.
Un mod de operare similar a fost folosit de A.N. și în raporturile cu o altă persoană, administrator și asociat în mai multe societăți cu profil agricol.
Astfel, la data de 28 mai 2013, persoana respectivă a apelat la A.N., care i-a promis că va interveni pe lângă un prim-procuror al unui Parchet de pe lângă Judecătorie, pentru a-i facilita unui prieten obținerea unei soluții favorabile în dosarul penal în care era cercetat pentru săvârșirea infracțiuni de conducere sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.
Ancheta penală a fost finalizată, dar nu în sensul promisiunii făcute de A.N., ci în sensul trimiterii în judecată a persoanei cercetate.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte 15 persoane, care sunt cercetate în stare de libertate, printre care se află și senatorul PSD Niculae Bădălău.


