Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat TAROM un avion pentru a se deplasa săptămâna viitoare la Consiliul European de la Bruxelles, însă compania a răspuns că pentru perioada respectivă nu are o aeronavă disponibilă, potrivit unor surse oficiale.
TAROM a precizat că pentru 25 şi 26 iunie au fost deja achiziţionate bilete de avion pentru alte curse. În acest context, Administraţia Prezidenţială ar trebui să plătească contravaloarea acelor bilete. Prin urmare, soluţia ar fi ca şeful statului să închirieze un avion, au precizat sursele citate.
Preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să participe, în zilele de 25 şi 26 iunie, la Consiliul European de la Bruxelles.
Sursa - AGERPRES
Citește pe Antena3.ro