x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prețul petrolului crește din cauza ofertei reduse

Prețul petrolului crește din cauza ofertei reduse

17 Iun 2022   •   18:05
Prețul petrolului crește din cauza ofertei reduse

Prețul petrolului a crescut vineri, susținut de restrângerea ofertei și de noile sancțiuni impuse Iranului, dar prețurile erau pe cale să înregistreze un declin săptămânal, pe fondul majorărilor de dobândă ale marilor bănci centrale care au alimentat îngrijorările legate de o încetinire economică.

Conform Reuters, petrolul Brent a crescut cu 1,13 dolari, sau 0,9%, la 120,94 dolari pe baril, iar petrolul american West Texas Intermediate (WTI) câștigase 1,03 dolari, sau 0,9%, la 118,62 dolari.

Ambele contracte scăzuseră cu peste 1 dolar mai devreme în timpul ședinței.

Brent era pe cale să înregistreze prima scădere săptămânală din ultimele cinci săptămâni, iar țițeiul american prima scădere din ultimele opt săptămâni, în linie cu scăderea piețelor de acțiuni, pe fondul temerilor legate de o posibilă recesiune, în timp ce băncile centrale au majorat dobânzile.

Cu toate acestea, sancțiunile americane asupra companiilor chineze și emirateze și asupra unei rețele de firme iraniene care ajută la exportul de produse petrochimice iraniene au oferit un oarecare sprijin prețului petrolului.

Guvernul SUA a declarat că, deși urmărește prin diplomație să revigoreze un acord nuclear cu Iranul, va continua să folosească sancțiunile pentru a limita exporturile de petrol, produse petroliere și petrochimice din Iran.

Analiștii estimează că un acord și ridicarea consecventă a sancțiunilor asupra sectorului energetic iranian ar putea adăuga până la 1 milion de barili de petrol pe zi pe piețele globale.

(sursa: Mediafax)

×