x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prețul petrolului scade, pe fondul anulării zborurilor în lume

Prețul petrolului scade, pe fondul anulării zborurilor în lume

27 Dec 2021   •   22:00
Prețul petrolului scade, pe fondul anulării zborurilor în lume

Prețul petrolului a scăzut luni, țițeiul american cu peste un dolar, după ce companiile aeriene au anulat mii de zboruri în Statele Unite în perioada sărbătorilor de Crăciun, pe fondul creșterii numărului de infecții cu COVID-19, anunță Reuters.

})();

 

Cotațiile futures ale țițeiului american West Texas Intermediate au scăzut cu 97 de cenți, sau 1,3%, la 72,82 dolari pe baril, până la ora 0745 GMT, după ce au atins un minim de 72,71 dolari pe baril mai devreme în timpul ședinței. WTI nu a fost tranzacționat vineri deoarece piețele americane au fost închise.

Țițeiul Brent a scăzut cu 24 de cenți, sau 0,3%, la 75,90 dolari pe baril, după ce vineri prețul s-a redus cu 0,92%.

Ambele contracte au urcat cu 3% până la 4% săptămâna trecută, după ce primele date au sugerat că varianta Omicron a COVID-19 ar putea provoca cazuri mai blânde de îmbolnăvire.

Cu toate acestea, varianta extrem de transmisibilă face ca numărul de cazuri de COVID-19 să crească vertiginos în întreaga lume.

În ultimele trei zile, mii de pasageri au rămas blocați după ce companiile aeriene americane au anulat zboruri din cauza lipsei de personal, în contextul de COVID.

"Călătorii mai puține egal activitate economică mai redusă în SUA egal WTI mai mic, petrolul de referință din SUA", a declarat Jeffrey Halley, analist la OANDA.

Piețele petroliere, în general, rămân prudente în ceea ce privește cererea pe termen scurt, au spus observatorii pieței.

"Deși Omicron se răspândește mai rapid decât orice variantă COVID-19 deocamdată, o veste relativ liniștitoare este că majoritatea persoanelor infectate cu Omicron prezintă simptome ușoare, cel puțin până acum", a declarat Leona Liu, analist la DailyFX, cu sediul în Singapore.

"Acestea fiind spuse, prețurile petrolului au avut de suferit din cauza îngrijorărilor legate de Omicron, dar presiunea în jos ar putea scădea dacă se dovedește că varianta este mai ușoară", a spus ea.

În Europa, prețurile la gazele naturale au atins săptămâna trecută niveluri record din cauza ofertelor reduse, susținând prețurile la țițeiul Brent.

Privind în viitor, investitorii în petrol se concentrează asupra următoarei reuniuni OPEC+ din 4 ianuarie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pretul petrolului

Urmăriți Jurnalul și pe Google News

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri