x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul din Miercurea Ciuc, la arborarea steagului secuiesc: prefectul, ziariștii români, toată lumea din secuime trebuie să cunoască limba maghiară

Primarul din Miercurea Ciuc, la arborarea steagului secuiesc: prefectul, ziariștii români, toată lumea din secuime trebuie să cunoască limba maghiară

25 Feb 2013   •   20:35
Primarul din Miercurea Ciuc, la arborarea steagului secuiesc: prefectul, ziariștii români, toată lumea din secuime trebuie să cunoască limba maghiară
Sursa foto: Mihaly Laszlo

Primarul UDMR din Miercurea Ciuc, Robert Raduly se crede, deja, conducătorul unui stat independent, care nu se supune legislației României. Sfidând autoritățile de la București, Raduly a supervizat, azi, arborarea steagului secuiesc în piața centrală a localității. Mai mult, cu acest prilej, Raduly a declarat –desigur, în limba maghiară- că toți locuitorii din secuime, precum și reprezentanții statului român trebuie să cunoască limba maghiară. „Toată lumea care trăieşte din impozite, din impozitele secuilor, începând de la prefect la corespondenţii televiziunilor şi a radiourilor româneşti, trebuie să ne cunoască limba, limba noastră maternă”.

Raduly ignoră, cu bună știință, trei „amănunte”: 1. Și românii din secuime plătesc impozite, așa că nu trăiesc din mila secuilor; 2. Secuimea beneficiază de bani de la bugetul de stat, adică de bani din taxele și impozitele plătite de românii din toată țara; 3. Până una-alta, Constituția României este valabilă și la Miercurea Ciuc, astfel că singura limbă care trebuie vorbită (cunoscută) de toți cetățenii, în primul rând de cei aflați în funcții publice, este româna.
 
Steagul secuiesc a fost ridicat în această seară  în cadrul unei ceremonii festive  în centrul municipiului Miercurea Ciuc în timp ce s-a intonat imnul secuiesc. Pentru amplasarea sa, primăria a acordat o autorizaţie temporară.  Manifestarea, la care au participat aproximativ 400 de persoane  a fost organizată de Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania dar au luat parte şi numeroşi lideri locali şi membri din rândurile UDMR.
 
Prefectura judeţului Harghita a solicitat, de la începutul anului,  în două rânduri, tuturor autorităţilor, respectarea legii în vigoare  privind arborarea drapelelor  pe instituţiile de stat însă niciuna dintre primăriile care au primit circulara  nu s-a conformat. În urmă cu două săptămâni, primarul comunei Mădăraş a fost amendat cu 4000 de lei pentru încălcarea acestei legi iar steagul neoficial de stat al Ungariei  şi cel secuiesc continuă să fie arborat pe instituţia pe care o conduce.
 
Robert Raduly nu este la prima ieșire extremistă, anti-românească. În anul 2010, primarul Ciuc-ului a participat la comemorarea a 70 de ani de la intrarea în localitate a trupelor conduse de amiralul Horty Miklos, liderul fasciştilor maghiari, la 11 zile după cedarea Transilvaniei prin Dictatul de la Viena. Cu acel prilej, Raduly a declarat că sărbătorește „70 de ani de când Miercurea Ciuc a revenit la Ungaria-Mamă”. La sfârşitul manifestării s-au intonat imnul secuiesc şi cel al Ungariei.
 
În timpul regimului condus de Horty, peste 135.000 de evrei transilvăneni au fost omorâţi în lagărele naziste, iar potrivit Legii 107/2006 este interzisă promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Un an mai târziu, Raduly declara, deschis: „Vrem regiune compactă, parlament regional şi limba maternă oficială. Unu: o regiune compactă Ţinutul Secuiesc. Doi: un parlament regional care să dea legi secundare, pentru că cele principale se iau la Bucureşti. Şi trei: limba noastră maternă să fie aici limbă oficială”.

Ascultă aici înregistrarea declarației lui Robert Raduly (mp3)

×