x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PROBLEMELE BUCUREŞTENILOR/Întâlnire edilitară “la nivel înalt”

PROBLEMELE BUCUREŞTENILOR/Întâlnire edilitară “la nivel înalt”

de Monica Andrei Capatos    |    25 Noi 2008   •   00:00

Primarul general, Sorin Oprescu, şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu au dezbătut ieri problemele stringente ale Capitalei.

“Am discutat cu primul-ministru despre susţinerea financiară privind construcţia Stadionului «Lia Manoliu» şi mi-a promis ca la o următoare rectificare bugetară să putem stinge datoria pe anul 2008 pentru a continua lucrările la stadion. Am discutat despre posibilitatea ca aproape 1.000 de locuinţe care stau goale de câţiva ani, pentru că sunt notificate pe Legea 10, să adăpostească temporar tot ceea ce înseamnă urgenţă”, a spus Sorin Oprescu.

În ceea ce priveşte eşalonarea datoriilor istorice ale RADET către ELCEN se va face, potrivit premierului, printr-o formulă care trebuie găsită împreună cu Ministerul de Finanţe, care să însemne plata şi negocierea penalităţilor, astfel încât bucureştenii să aibă asigurată căldura în apartamente pe timpul iernii, dar şi ELCEN să-şi încaseze banii.

×
Subiecte în articol: observator