x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procesul generalilor va fi rejudecat

Procesul generalilor va fi rejudecat

23 Mar 2004   •   00:00

Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au dispus ieri rejudecarea procesului in care fostii generali Victor Athanasie Stanculescu si Mihai Chitac au fost condamnati, prin sentinte definitive, pronuntate in anul 1999, la cate 15 ani de inchisoare si la plata unor daune materiale si morale, cifrate la aproape 37 de miliarde de lei.

Reluarea procesului celor doi generali a fost decisa in urma admiterii recursului in anulare promovat in favoarea lor de catre fostul procuror general Joita Tanase. Prin hotararea luata ieri, magistratii instantei supreme au dispus casarea sentintelor, precum si anularea formelor de punere in executare a condamnarilor, pe latura penala. In schimb, rejudecarea procesului nu se va referi si la daunele materiale si morale acordate, in anul 1999, eroilor de la Timisoara, bani care au fost platiti de Ministerul Apararii Nationale, cu banii proveniti dintr-o rectificare de buget.

72 de morti si 253 de raniti

Fostii generali Victor Athanasie Stanculescu si Mihai Chitac au fost trimisi in judecata sub acuzatia de omor deosebit de grav si tentativa la aceasta infractiune. Ei au facut parte din grupul de militari si activisti politici, trimisi de conducerea superioara a PCR la Timisoara, la scurt timp dupa izbucnirea revoltei populare. Ei au fost prezenti acolo intre 17 si 20 decembrie 1989, perioada in care s-au inregistrat 72 de morti si 253 de raniti. Procesul „Revolutiei de la Timisoara" s-a incheiat pe 15 iulie 1999, prin condamnarea generalilor Stanculescu si Chitac la cate 15 ani de detentie, degradare militara si zece ani interzicerea drepturilor civice. Singurul care a apucat sa faca, pentru foarte scurt timp, cunostinta cu puscaria a fost Mihai Chitac. Stanculescu a fugit din tara si nu s-a mai intors decat in 2001, dupa ce noul procuror general Joita Tanase a promis promovarea un recurs in anulare.

Recurs in anulare motivat prin „aspecte procedurale"

In motivarea acestei cai exceptionale de atac promovate in favoarea lui Stanculescu si Chitac, Joita Tanase a invocat existenta unor „aspecte de ordin procedural" de care instanta de fond nu ar fi tinut cont la pronuntarea sentintelor. Printre acestea s-au numarat faptul ca, fiind generali, cei doi nu au avut la dispozitie decat o singura cale legala de atac a sentintelor, dar si argumentul ca expertiza psihiatrica a lui Stanculescu nu s-ar fi efectuat de specialistii Institutului de Medicina Legala.

Proces tergiversat aproape trei ani

Trimis la instanta suprema, recursul in anulare promovat de Joita Tanase a fost tergiversat aproape trei ani, timp in care sedintele de judecata au fost stabilite la termene de cate sase luni. Cand a avut loc judecata propriu-zisa ieri aparatorii celor doi inculpati au cerut achitarea, sub motivul ca nu ei au fost autorii faptelor pentru care au fost condamnati. Spre exemplu, avocatul lui Chitac a afirmat ca grenadele lacrimogene lansate din ordinul clientului sau „nu au provocat nici macar lacrimile celor care au fost in acea zona". La aproape 15 ani de la moartea victimelor de la Timisoara, aparatorii celor doi generali au cerut ca intregul dosar sa fie restituit la Parchet, pentru completarea anchetei penale. Chiar daca aceasta solicitare a fost respinsa, exista mari sanse ca „procesul Stanculescu-Chitac" sa se termine peste alti 10-15 ani.
(VASILE SURCEL)


Vinovati au fost subalternii

In cursul procesului , generalii Stanculescu si Chitac au refuzat sa-i asume orice fel de responsabilitate in legatura cu mortii Timisoarei. La un moment dat, ei au incercat sa arunce intreaga raspundere pe umerii subalternilor afirmand ca „militarii subordonati sunt vinovati de ranirea si uciderea unor persoane". In schimb, judecatorii de prima instanta au concluzionat ca actiunile celor doi au fost motivate doar prin dorinta de a-i face pe plac lui Ceausescu si pentru a-si pastra pozitiile in ierarhia comunista.

Reclamatie la CEDO

Prezent in sala de judecata, revolutionarul timisorean Horia Teodor Sandru a declarat ca s-a adresat la Strasbourg unde a reclamat modul in care s-a derulat acest proces, afirmand de asemenea ca aceasta plangere a trecut de prima Camera a instantei internationale. In acest context, el i-a acuzat pe Ion Iliescu si pe premierul Adrian Nastase ca se fac vinovati de „favorizarea infractorului", intrucat ar fi „umbrela care ii adaposteste pe Stanculescu si Chitac".

×
Subiecte în articol: observator stanculescu chitac