x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Procurorii DNA m-au ameninţat că nu-mi mai văd copiii, dacă nu spun de fraude”

"Procurorii DNA m-au ameninţat că nu-mi mai văd copiii, dacă nu spun de fraude”

de Gabriela Mladin    |    10 Oct 2012   •   15:10
"Procurorii DNA m-au ameninţat că nu-mi mai văd copiii, dacă nu spun de fraude”

Este declaraţia unui membru al comisiilor electorale din Bâlteni, judeţul Gorj, pus sub acuzare de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul referendum. El susţine că procurorii care l-au anchetat în luna august a acestui an, au exercitat presiuni asupra tuturor membrilor din comisii, în sensul că i-au ameninţat cu puşcăria dacă nu recunosc că au fraudat scrutinul. Iniţial, în Gorj, cele 12 persoane învinuite pentru fals la referendum au avut calitatea de martori. După cum susţin aceştia, trecerea de la martor la învinuit a fost făcută prin presiunea procurorilor.

Sunt acuzaţii grave la adresa procurorilor DNA care au anchetat membri comisiilor de votare de la referendumul pentru demiterea preşedintelui de anul acesta. Oamenii din comuna Bâlteni, judeţul Gorj au dezvăluit modul de anchetare al procurorilor. "Am fost delegat din partea Partidului Conservator în secţia de votare. Am fost anchetaţi la DNA Bucureşti, doamna procuror Roşu ne-a audiat şi ne-a spus că suntem martori. Apoi a dat cu pumnul în masă şi ne-a spus că ne mănâncă puşcăria. Eu am întrebat pentru ce, iar ea ne-a spus că pentru fraudare. I-am răspuns că nu au existat fraude la noi în secţie, însă ea o ţinea pe a ei că ne mănâncă puşcăria. Ne-a tratat ca pe nişte infractori, dar niciodată nu a putut să ne spună concret de ce suntem acuzaţi. Ne întrebăm şi astăzi pentru ce. Ni s-a spus că spus că ar exista nişte votanţi care nu au votat şi apar pe listă. Le-am spus că dacă au dovezi să-şi facă datoria, să verifice cine a făcut aşa ceva, dar nu să ne acuze pe noi. Eu nu am falsificat semnături, nu am votat în locul nimănui, de ce să mă acuze pe mine. Îmi spunea permanent că ne bagă în puşcărie, că nu mai ieşim de acolo şi nu ne mai vedem copiii. Logic că îmi este teamă, suntem nişte oameni simpli şi cu cine ne punem cu procurorii DNA de la Bucureşti? A doua oară ţipa la noi că ne reţine pentru 24 de ore, pentru ce, nu ştim. Aşteptăm clarificări. Eu nu mai merg în secţia de votare, trecem prin situaţii cumplite, sincer vă spun”, a explicat Daniel Călăraşu, din Bâlteni, învinuit în dosarul referendum.
Cert este,însă, că în comuna Bâlteni au exista probleme, în sensul că au fost votanţi care nu au fost la referendum, dar s-au regasit pe listele de votare.

La cele două secţii de votare din Bâlteni nu au fost reclamaţii după desfăşurarea refrendumului. Cu toate acestea, au fost audiate aproape o mie de persoane din localitate. Unii şi-au recunosct semnăturile, alţii nu.

×