x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procurorii doljeni nu fac recurs în cazul eliberării lui Gorbunov

Procurorii doljeni nu fac recurs în cazul eliberării lui Gorbunov

02 Feb 2009   •   00:00

Decizia de a nu face recurs în cazul întreruperii executării pedepsei lui Serghei Gorbunov a fost luată de toţi procurorii Parchetului Tribunalului (PT) Dolj, concluziile anchetei interne fiind trimise, luni, PICCJ şi CSM, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Magda Bădescu, citată de Mediafax.



Magda Bădescu a spus că soluţia privind nedeclararea recursului în cazul lui Gorbunov a fost discutată cu tot colectivul de procurori de la Parchetul Tribunalului Dolj, în privinţa cererii de întrerupere a executării pedepsei procurorul de caz punând concluzii de admitere. Întrebată fiind de ce în privinţa acestei cereri a pus concluzii de admitere având în vedere că în privinţa altor solicitări asemănătoare Parchetul a cerut respingerea solicitării, Bădescu a răspuns că perioada de timp "impunea admiterea" cererii. Decizia de a nu declara recurs în acest caz a fost comunicată, la vremea respectivă, şi conducerii Parchetului Tribunalului Dolj, a spus Bădescu. Aceasta a mai declarat că, în urma anchetei interne, în care a fost analizată, din punct de vedere procedural, activitatea procurorului de şedinţă, rezultatele au fost trimise, luni, Parchetului instanţei supreme şi Consiliului Superior al Magistraturii, singurele care au atribuţii pentru a lua decizii în cazul procurorului respectiv.

×
Subiecte în articol: romania