Procurorul general al Parchetului Curtii de Apel Cluj, Danila Suciu, si cei doi adjuncti ai lui au fost demisi ieri. Decizia de demitere survine participarii procurorului Suciu la lansarea candidaturii la Primaria Clujului a ministrului de Interne, Ioan Rus.
MIRUNA PASA
La 10 mai, procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, a declansat o ancheta administrativa privind activitatea conducerii Parchetului Curtii de Apel Cluj, dupa ce Danila Suciu a participat la lansarea candidaturii la Primaria Clujului a ministrului de Interne, Ioan Rus. Conform Legii de organizare judecatoreasca 92/1992 este interzis magistratilor sa faca parte din partide politice sau sa desfasoare activitati publice cu caracter politic.
ANCHETA. âProcurorul general al Romaniei, Ilie Botos, a dat dispozitie Serviciului Independent de Inspectie, Indrumare si Control, ca o echipa formata din trei procurori inspectori sa verifice activitatea colectivului de conducere al Parchetului Curtii de Apel Cluj si conditiile in care procurorul general, Danila Suciu, a participat la lansarea candidaturii ministrului de Interne, Ioan Rus, la Primaria Clujului, din partea PSD", informa atunci Biroul de presa al Ministerului Public.
Ministrul Justitiei, Cristian Diaconescu, a solicitat si el procurorului general Ilie Botos âdeclansarea imediata a unei anchete administrative" in ceea ce priveste participarea lui Danila Suciu, procuror general al Parchetului Curtii de Apel Cluj, la lansarea candidaturii in functia de primar a lui Ioan Rus.
MASURI. Consiliul Superior al Magistraturii va lua in discutie comportamentul procurorului Danila Suciu, masurile ce pot fi luate in acest caz fiind de la mustrare pana la excluderea din magistratura, sustin surse judiciare.
Citește pe Antena3.ro