x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Producătorii de mobilă vor avea prioritate la achiziţia de masă lemnoasă

Producătorii de mobilă vor avea prioritate la achiziţia de masă lemnoasă

de Agerpres    |    12 Ian 2014   •   22:57
Producătorii de mobilă vor avea prioritate la achiziţia de masă lemnoasă

Firmele din industria mobilei ar putea avea drept de preempţiune asupra masei lemnoase exploatate în pădurile de stat, ca o măsură de sprijin în activitatea pe care o desfăşoară, având în vedere că aceşti agenţi economici aduc plusvaloare lemnului şi creează locuri de muncă pentru comunitatea locală. Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a explicat că până la sfârşitul lunii ianuarie va fi întocmit un regulament de vânzare a masei lemnoase, în funcţie de gradul de valorificare a lemnului, accesul la această resursă urmând să fie realizat în baza unui punctaj pe care îl va realiza fiecare firmă în parte.

“În Codul silvic am introdus, la nivel de principiu, acordarea dreptului de preempţiune pentru operatorii din industria mobilei. Din dezbaterile pe care le-am avut în ţară, agenţii economici au venit cu propunerea de a acorda drept de preempţiune în vânzarea masei lemnoase, în funcţie de gradul de valorificare a lemnului, practic, de plusvaloarea pe care o aduce fiecare în prelucrarea lemnului”, a afirmat ministrul Lucia Varga.

Regulamentul va fi supus dezbaterii publice, de cel mai mare punctaj urmând să beneficieze agenţii economici din industria mobilei.

Volumul masei lemnoase exportate sub forma lemnului de foc a crescut anul trecut cu 50% faţă de anul anterior, un trend similar menţinându-se şi la exportul de buşteni şi cherestea.

“A crescut îngrijorător, astfel că prin politicile pe care le facem vrem să stimulăm prelucrarea lemnului în România şi, cu atât mai mult, lemnul să fie valorificat cât mai aproape de locul în care este recoltat, generând astfel dezvoltare locală. (...) Din păcate, în ultimii ani, lemnul a fost exportat sub formă de cherestea. Volumul exporturilor, dacă comparăm 2002 cu 2012, este de patru ori mai mare în favoarea lemnului exportat ca buştean şi cherestea. De aceea, prin politica aceasta forestieră, vrem să schimbăm paradigma”, a completat Lucia Varga.

Noul Cod silvic va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor în acest an, după ce anul trecut a fost aprobat de Senat. 
 

×