Reducerea la 5% a taxei pe valoare adăugată la carne şi preparate din carne, de la 24% cât este în prezent, ar putea determina scăderea preţurilor acestor produse cu până la 15%, a anunţat, ieri, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, Alex Jurconi, într-o conferinţă de presă.
'În condiţiile actuale, cu o taxă pe valoare adăugată la carne şi preparate din carne de 24%, evaziunea fiscală este aproape jumătate din potenţialul pieţei. Concret, statul pierde peste 450 de milioane de euro în fiecare an, din cauza evaziunii fiscale în domeniu. Tocmai de aceea, prin reducerea TVA la 5%, ar avea de câştigat pe termen mediu şi lung atât statul, cât şi consumatorii finali, prin scăderea preţului la raft. Din analizele noastre, o diminuare a taxei pe valoare adăugată la carne şi preparate din carne de la 24% la 5% ar putea determina scăderea preţurilor cu până la 15%', a declarat Jurconi, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, pe termen scurt, bugetul de stat ar putea avea de suferit de pe urma diminuării încasării sumelor aferente TVA-ului, dar există mai multe soluţii pentru a compensa acest ecart.
'Până când economia neagră va ieşi la suprafaţă, se va înregistra un minus în ceea ce priveşte încasările din TVA la bugetul de stat. Pentru a diminua acest ecart, propunem autorităţilor implementarea a două soluţii de bază. Prima se referă la implementarea unui sistem naţional de urmărire a transporturilor rutiere, în scopul monitorizării potenţialelor fraude fiscale. Această urmărire s-ar putea realiza prin intermediul unui sistem GPS montat pe vehiculul care transportă marfa - soluţie adoptată deja de Germania şi Spania. A doua soluţie vizează obţinerea unor împrumuturi, eventual prin emiterea de obligaţiuni care ar putea fi achiziţionate chiar de consumatorii finali - aceştia dorind în mod clar să beneficieze de produse mai ieftine şi de calitate', a explicat preşedintele Pro Agro.
Acesta susţine, totodată, că producătorii şi procesatorii români de carne sunt la limita profitabilităţii, situaţia înrăutăţindu-se şi mai mult după reducerea TVA în Ungaria, la 5%, la carnea de porc.
'Producătorii români de carne de pasăre şi de porc sunt cei mai afectaţi la ora actuală, în primăvara aceasta înregistrându-se vânzări la un minimum istoric. Pentru ca situaţia economică a producătorilor de carne din România să cunoască o îmbunătăţire în perioada următoare, am adresat o scrisoare deschisă instituţiilor finanţatoare ale României - respectiv Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, în care solicităm reducerea TVA la carne şi la preparatele din carne la 5%. Sperăm ca acest subiect să fie abordat în cadrul vizitei pe care FMI o va efectua în ţara noastră, în luna iunie', a mai spus Alex Jurconi.
Ponta: Mergem, treptat, spre reducerea TVA şi la alte produse alimentare
Premierul Victor Ponta a declarat ieri, la Timişoara, că Guvernul doreşte să extindă gama produselor agroalimentare la care să se reducă taxa pe valoarea adăugată, decizia urmând să se ia după analiza din toamnă asupra efectelor reducerii TVA la pâine
'Am redus TVA la pâine, iar în septembrie vrem să vedem efectele, care, din punctul meu de vedere, sunt benefice. Încet-încet mergem la toate celelalte produse alimentare, legume, fructe, produse bio şi tradiţionale şi carne, pentru că astfel reducem evaziunea şi creştem competitivitatea', a afirmat premierul.