Elevii şi profesorii navetişti ar putea să rămână fără subvenţiile de transport, iar şcolarii din învăţământul primar vor face orele de sport cu învăţătorii, conform unui proiect de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar.
După ce dascălii au fost păcăliţi în campania electorală că vor primi salarii mai mari cu 50% – majorare care nu s-a mai regăsit în bugetul pe 2009 –, acum, profesorii care fac naveta, alături de elevi şi studenţi, ar putea rămâne şi fără subvenţiile pentru transport. Sindicaliştii din Educaţie au adresat ieri o scrisoare deschisă primului-ministru, cerând lămuriri cât mai rapide din partea reprezentanţilor Executivului. În caz contrar, dascălii ameninţă cu redeschiderea conflictului de muncă început în toamna lui 2008. Potrivit proiectului de act normativ din 24 februarie, Ministerul Educaţiei ar putea tăia şi fondurile pentru practica elevilor. De asemenea, legea care reglementează practica profesională şi finanţarea acesteia ar putea fi abrogată. Un alt mod prin care Executivul condus de Emil Boc vrea să salveze ţara de criza financiară este, conform proiectului de act normativ, prin neacordarea salariului de merit în anul 2009, eliminarea primelor, a premiilor şi neplata orelor suplimentare.
ORE DE SPORT CU ÎNVĂŢĂTORUL
Ultimele trei articole ale proiectului de ordonanţă se referă la dascăli. Mai exact, la articolul 21 se specifică destul de clar că ajutorul financiar de 100 de euro pentru cărţi sau materiale didactice se acordă numai profesorilor care au până în 35 de ani. Asta, deşi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, declara joi că toţi dascălii vor primi bani pentru cărţi. Următorul punct al ordonanţei face referire la abrogarea Legii 258/2007, prin care se reglementează modul în care statul subvenţionează stagiile de practică obligatorii pentru elevi şi studenţi şi a Legii 291/2007, care cuprinde prevederi despre decontarea transportului la elevi, studenţi şi profesori pentru naveta în mediul rural.
Pentru şi mai mulţi bani la buget, pregătirea elevilor din ciclul primar la educaţie fizică nu se va mai face cu profesori de specialitate, ci cu învăţători.
Citește pe Antena3.ro