x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Program tip "Prima Maşină" lansat de o companie privată

Program tip "Prima Maşină" lansat de o companie privată

18 Iun 2015   •   11:40
Program tip "Prima Maşină" lansat de o companie privată
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Românii îşi pot cumpăra, începând din 18 iunie, un autovehicul rulat prin intermediul noului program lansat de New Kopel Group, intitulat "Prima Maşină SH".

Programul se adresează oricărei persoane care îşi doreşte să achiziţioneze o maşină, dar nu dispune de buget pentru una nouă.

Potrivit dezvoltatorilor programului, condiţiile de finanţare sunt similare cu programul guvernamental "Prima Maşină" şi oferă o dobândă anuală de 4,5%, iar termenul de achitare este de 36 luni.

"Prima Maşină SH este un program propriu al grupului, care poate fi accesat cu şi fără credit. Am dezvoltat un parteneriat cu o companie specializată în leasing, iar programul pus la punct este foarte avantajos din perspectiva condiţiilor de finanţare: 4,5% dobândă, similară cu dobânzile oferite pentru programul cu garanţie guvernamentală Prima Maşină; termen de achitare de 36 de luni", a declarat Eugen Măciucă, directorul Diviziei Sixt SH.

New Kopel Group aniversează 10 ani de activitate în România, timp în care a investit 25 milioane euro în cele patru linii de business dezvoltate. De asemenea, compania administrează o flotă de 3.000 de vehicule şi are mai mult de 300 de clienţi corporate.

"România are un potenţial de creştere foarte mare, iar industria în care noi activăm este pe un trend ascendent datorită perspectivelor economice foarte bune. La începutul anului, împreună cu fondatorii grupului, am pus în practică o nouă filosofie de business, "Always Yes", care pune accent pe capacitatea noastră de a oferi soluţia potrivită fiecărui client, nu doar de a vinde o maşină", a spus, la rândul său, CEO-ul New Kopel Group, Hezi Shayb.

Shlomo Group, acţionarul New Kopel Group, fondat în anul 1974 în Israel, este unul dintre cele mai puternice holdinguri din acea ţară şi liber pe piaţa leasingului operaţional în Israel. Compania derulează operaţiuni pe pieţe mari, precum SUA, China sau Germania.

În prezent grupul a atins o cifră de afaceri de 1,3 miliarde euro şi 1,5 miliarde euro active. agerpres.ro

×
Subiecte în articol: prima masina new kopel group sixt sh