x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Proiectul de la Roşia Montană, temă de discuţie la Comisia Europeană

Proiectul de la Roşia Montană, temă de discuţie la Comisia Europeană

de Agerpres    |    29 Apr 2014   •   18:57
Proiectul de la Roşia Montană, temă de discuţie la Comisia Europeană

Proiectul minier de la Roşia Montană a fost unul dintre subiectele de pe agenda discuţiilor purtate marţi, la Bruxelles, între ministrul mediului, Attila Korodi, şi comisarul european pentru mediu, Janez Potoènik.

"A fost o întrebare din partea d-lui Potoènik, care mă cunoaşte din activitatea mea ca ministru, şi a fost foarte încântat de poziţia României - aceea de a face încă studii pe finanţarea statului român cu privire la elementele critice. Aceste elemente critice au ieşit la iveală de pe urma dezbaterii în Parlamentului României, în Comisia Roşia Montană", a declarat ministrul Korod.

Potrivit acestuia, mesajul transmis "a fost binevenit şi recepţionat", iar "feedback-ul a fost unul pozitiv".

"Am explicat pe speţe juridice, pe cele două acte importante într-o procedură care la ora actuală nu sunt suspendate sau definitiv anulate. A fost un dialog tehnic pe care era normal să-l facem", a precizat ministrul mediului.

Acesta a menţionat că "situaţia este una simplă cu privire la procedură" - evaluarea impactului proiectului Roşia Montană asupra mediului va avea loc numai în condiţiile în care vor exista toate datele şi toate actele juridice, acest proces fiind în derulare. 

×
Subiecte în articol: roşia montană Comisia Europeana