x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Promisiuni pentru 2010: Ne vom putea trata pe asigurare medicală în UE

Promisiuni pentru 2010: Ne vom putea trata pe asigurare medicală în UE

20 Sep 2008   •   00:00

Românii vor putea beneficia din 2010 de orice serviciu medical în UE. Această directivă urmează a fi dezbătută de Parlamentul European pînă la sfîrşitul anului 2008.

Românii vor putea beneficia din 2010 de orice serviciu medical în UE.

Această directivă urmează a fi dezbătută de Parlamentul European pînă la sfîrşitul anului 2008. “Orice asigurat va avea dreptul să se trateze în orice spital şi la orice doctor din Uniunea Europeană, fără a obţine o autorizaţie sau aprobare de la Ministerul Sănătăţii sau de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a declarat parlamentarul european Cristian Buşoi în cadrul celei de-a cincea ediţii a conferinţei European Health Academy, desfăşurată joi şi vineri la Bucureşti.

Primul pas este alegerea ţării unde vrea să se trateze. La întoarcerea în ţară, după intervenţie, se va prezenta la casa de asigurări cu toate actele şi facturile pentru decont. Cristian Buşoi a menţionat, de asemenea, că în cazul în care se constată că procentul celor care se tratează în afara graniţelor este foarte mare se va recurge la stabilirea anumitor reguli pentru a limita migrarea excesivă a pacienţilor dintr-o ţară în alta. Parlamentul european a fost cel care şi-a arătat convingerea că şi străinii vor opta pentru un tratament în ţara noastră, pentru că şi în România există spitale cu condiţii decente, cu secţii renovate, dar mai ales cu specialişti foarte buni. Sînt aşteptaţi cu precădere cetăţeni din Marea Britanie, avînd în vedere faptul că acolo cetăţenii “zac” pe listele de aşteptare mai mult decît în ţara noastră.

×
Subiecte în articol: observator