x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PROTECŢIA NATURII/Reţeaua Natura 2000, extinsă cu 769 de situri

PROTECŢIA NATURII/Reţeaua Natura 2000, extinsă cu 769 de situri

13 Dec 2008   •   00:00
PROTECŢIA NATURII/Reţeaua Natura 2000, extinsă cu 769 de situri

Reţeaua Natura 2000 a fost extinsă ieri, ea incluzând 769 de situri noi, dintre care 316 au fost adăugate de România, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene potrivit căruia din ţara noastră au fost adăugate zone din regiunea Mării Negre, Delta Dunării şi Munţii Măcin.

CE a decis extinderea reţelei europene a zonelor naturale protejate Natura 2000, aceasta urmând să includă 769 de situri noi (95.522 de kilometri pătraţi).

Natura 2000 include aproximativ 25.000 de situri care ocupă o cincime din suprafaţa continentală a UE. Reţeaua reprezintă principala armă a UE în lupta împotriva reducerii biodiversităţii.

Majoritatea siturilor noi sunt situate în Bulgaria, România şi Polonia şi includ zone din Marea Neagră – în cazul Bulgariei şi al României – şi regiunile biogeografice stepice din România. Regiunea Mării Negre cuprinde Delta Dunării, notează comunicatul CE, reamintind că în această zonă “cresc flori precum bujorul de stepă (Paeonia tenuifolia), ruscuţa de primăvară (Adonis volgensis), precum şi 12 specii de păsări aflate în pericol pe plan mondial, cum ar fi pelicanul creţ (Pelecanus crispus), o pasăre sensibilă, şi gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis), una dintre speciile cele mai rare de gâşte din Europa”.

România a adăugat 316 situri noi, care includ Munţii Măcin, unde trăiesc dihorul pestriţ (Vormela peregusna) şi grivanul (Mesocricetus newtoni). În această zonă creşte şi o mare varietate de specii de plante, printre care merinana (Moehringia jankae) şi clopoţelul dobrogean (Campanula romanica).

Comisia intenţionează să actualizeze din nou listele UE până la sfârşitul anului 2009.

×
Subiecte în articol: verde!