Oamenii de știință au identificat proteine din sânge care ar putea avertiza oamenii de cancer cu mai mult de 7 ani înainte ca acesta să fie diagnosticat.
Cercetătorii au descoperit 618 proteine legate de 19 tipuri de boală, inclusiv cancerul de intestin, de prostată și de sân.
Aproximativ 107 dintre proteine au fost găsite la un grup de persoane al căror sânge a fost recoltat cu cel puțin 7 ani înainte de diagnostic.
Se speră că aceste descoperiri ar putea contribui la eforturile de a opri cancerul înainte de a se declanșa și ar putea fi un „prim pas crucial" în direcția oferirii de terapii preventive.
Cele două studii finanțate de Cancer Research UK și realizate de Oxford Population Health sugerează că proteinele ar putea fi implicate în cele mai timpurii stadii ale cancerului.
Profesorul Ruth Travis, epidemiolog molecular senior la Oxford Population Health și autor principal al ambelor studii, a declarat: „Pentru a putea preveni cancerul, trebuie să înțelegem factorii care determină cele mai timpurii etape ale dezvoltării acestuia. Aceste studii sunt importante, deoarece oferă multe indicii noi despre cauzele și biologia mai multor tipuri de cancer, inclusiv informații despre ceea ce se întâmplă cu ani înainte ca un cancer să fie diagnosticat".
„Acum dispunem de o tehnologie care poate examina mii de proteine în mii de cazuri de cancer, identificând care au un rol în dezvoltarea anumitor tipuri de cancer și care ar putea avea efecte comune mai multor tipuri de cancer".
Descoperirile citate de Sky News sunt publicate în revista Nature Communications.
Oamenii de știință au declarat că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a afla rolul exact pe care proteinele îl joacă în dezvoltarea cancerului și care sunt cele mai fiabile pentru a fi testate.
(sursa: Mediafax)