Nemulţumiţi de sistemul de salarizare prevăzut pentru criză, funcţionarii publici au protestat ieri în faţa Guvernului.
Peste 200 de membri ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) au pichetat timp de două ore sediul Guvernului, solicitând plata orelor suplimentare şi a sporurilor. Funcţionarii cer şi începerea negocierilor pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură şi protecţie juridică pentru angajaţii din instituţiile publice de control. Liderii sindicali şi-au susţinut revendicările în cadrul unei întâlniri în faţa reprezentanţilor Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai Guvernului, la nivelul Cancelariei primului-ministru. Premierul Emil Boc a anunţat tot ieri că vor începe discuţiile între Guvern, sindicate şi patronate pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ stabilit în Codul Muncii. Sunt prevăzute soluţii care să permită menţinerea locurilor de muncă în perioadă de criză şi crearea altor noi posturi, iar până la 15 aprilie vor începe discuţiile pentru elaborarea legii de salarizare unică în sectorul bugetar. Proiectul prevede ca anumite categorii de angajaţi să beneficieze de o creştere salarială accelerată, în timp ce alte categorii privilegiate în ultimii ani nu vor mai primi nici o majorare de salariu, iar sporurile salariale şi stimulentele, altele decât cele prevăzute în Codul Muncii, vor fi reduse sau eliminate printr-un act normativ distinct.
Citește pe Antena3.ro