Zeci de persoane au participat luni după-amiaza în Parcul Custozza din Alba Iulia, la un protest spontan împotriva începerii unor lucrări de tăiere a copacilor din zona respectivă. Protestatarii s-au adunat în Parcul Custozza, dupa ce o echipă de tineri care păzeau copacii i-au anunţat ca echipele de muncitori au început să smulgă arborii cu buldozerele. Tinerii au cerut muncitorilor să înceteze lucrul şi să prezinte autorizaţiile de defrişare a copacilor, dar fără nici un efect. Reprezentantul grupului de iniţiativă pentru salvarea Parcului Custozza, Ioana Raluca Breaz, a precizat că protestele vor continua până ce administraţia locală va înceta această operaţiune. “Ne opunem pentru că ţinem la copacii din Parcul Custozza, au o vechime de 130 de ani şi suntem dispuşi să luptăm pentru ei. Este extrem de brutal ceea ce se întâmplă. Ei s-au gândit acum că, dacă tot nu îi lăsăm să-i defrişeze, îi vor scoate cu totul din radacini. Vom continua să protestăm faţă de acest proiect, nu dorim anularea lui, ci dorim ca parcul sa fie reabilitat, iar copacii sa fie toaletaţi, aşa cum s-a promis în 2009, să ne putem bucura de spaţiul verde”, a subliniat Breaz. Tinerii au început să adune şi semnaturi pentru salvarea Parcului Custozza, pe care le vor depune la Primăria Alba Iulia, peste 500 de semnaturi fiind deja adunate.