x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest spontan la Liceul "Jean Monnet", după ce conducerea instituţiei a fost demisă

Protest spontan la Liceul "Jean Monnet", după ce conducerea instituţiei a fost demisă

05 Dec 2011   •   09:39
Protest spontan la Liceul "Jean Monnet", după ce conducerea instituţiei a fost demisă

Zeci de elevi de la Liceul "Jean Monnet" din Capitala protesteaza in curtea institutiei impotriva deciziei Ministerului Educatiei de a demite conducerea scolii.

Ei cer sa nu mai fie asociata imaginea liceului cu scandalurile din ultima perioada si sa se arate ca unitatea are si foarte multi olimpici.

Fosta directoare de la Liceul Jean Monnet, Tudorita Codreanu spune ca demiterea este nedreapta si constesta raportul facut de minister. Protestul nu afecteaza desfasurarea orelor de curs, liceenii manifestandu-se numai in timpul pauzelor.


Reprezentantii conducerii institutiei de invatamant au fost chemati in aceasta dimineata la Inspectoratul Scolar din Capitala pentru a li se aduce la cunostinta masura demiterii.

Fosta directoare a declarat, in aceasta dimineata, ca nu va parasi scoala pentru ca este profesor titular si ca nici nu va contesta decizia de a fi demisa pentru ca "nu putem lupta cu sistemul".

"Parintii ar trebui sa raspunda pentru copiii lor, pentru ca noi am facut tot ceea ce a tinut de noi, sub directa coordonare a Inspectoratului Scolar. Fiecare etapa a fost monitorizata de dumnealor. Este nedrept, pentru ca eu nu pot sa fiu alaturi de 1.200 de elevi in timpul lor liber. Acum cand noi discutam. unul dintre elevi poate sa savarseasca o fapta antisociala, dar nu cred ca eu trebuie sa fiu raspunzatoare. Cand copilul pleaca la ora 1.00 noaptea din casa parintilor si se intoarce dimineata de la club, nu stiu daca este raspunderea directorului", a spus Tudorita Codreanu, potrivit RTv.

Pe langa elevii liceului care protesteaza impotriva demiterii conducerii scolii, si parintii sunt surprinsi si intrigati de decizia Ministerului Educatiei.

Activitatea Liceului "Jean Monnet" va fi monitorizata timp de un an

Conducerea Liceului "Jean Monnet" a fost demisa din cauza gravelor nereguli constatate de Corpul de control al MECTS, iar Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti va monitoriza timp de un an activitatea unitatii de invatamant.

"Controlul efectuat a aratat ca relatia nefireasca intre profesor si eleva, indiferent de cat de emancipat este mediul de la «Jean Monnet», a fost si rezultatul unor disfunctionalitati grave in conducerea liceului si gestionarea relatiei parinte - scoala. Evident, instanta este cea care va decide asupra naturii acestei relatii. Se vede clar ca, atunci cand conducerea scolii nu isi face datoria, efectele sunt grave", a spus, duminica, ministrul Daniel Funeriu, potrivit Mediafax.

Raportul Corpului de control al MECTS la Liceul "Jean Monnet" din Capitala indica multiple nereguli, incepand cu registrele privind evidentele sedintelor Consiliului de administratie, unde apar situatii in care cei care decid sunt diferiti de cei care au participat la intrunire, aprobarea de transfer a elevilor, care se bazeaza pe decizii aleatorii, lipsa proiectelor privind combaterea violentei, gestionarea situatiei de criza.

De asemenea, rezultatele controlului au aratat lipsa unei comisii si a unor strategii pentru reducerea abandonului si a absenteismului scolar, in conditiile in care elevii Liceului "Jean Monnet" au un numar mare de absente nemotivate, neexistand un plan pentru reducerea acestui fenomen.

Sedinte la care figurau unii profesori, dar semnau altii, sedinte validate fara cvorum, dosare de transfer ale elevilor incomplete, absente nesanctionate si nesemnalate parintilor, sunt alte nereguli constatate in urma controlului.

Mai mult, in unitatea de invatamant nu sunt cunoscute programele sociale specifice care debuteaza la inceput de an scolar, cum ar fi "Bani de liceu", ci se mentioneaza ca este vorba despre programul Euro200.

Totodata, potrivit raportului, Comisia pentru frecventa si reducerea abandonului scolar este nefunctionala. La cererea comisiei de ancheta a fost realizat un tabel cu absentele in perioada septembrie-noiembrie, fiind constatat un numar mare de absente nemotivate. Nu exista niciun plan pentru reducerea absenteismului, nu exista comunicare cu parintii, cu acestia discutandu-se numai cand situatia devine critica.

In raport se mai arata ca, in sedinta din 4 noiembrie, Consiliul de administratie de la Liceul "Jean Monnet" din Capitala a analizat faptele petrecute in excursia organizata in 28-30 octombrie la Predea, in urma careia o eleva a depus plangere impotriva profesorului de sport Dan-Octavian Visan, acuzandu-l ca a violat-o.

Directorul liceului a propus atunci organizarea unei comisii de ancheta care sa investigheze incidentul. Consiliul de administratie a aprobat demisia profesorului Visan, insotitor in excursia de la Predeal, fara preaviz, "pentru a reduce presiunea mass-media asupra liceului".

In sedinta urmatoare a fost prezentat raportul comisiei de ancheta. Profesoara Ileana Lazarescu a propus atunci ca decizia de cercetare disciplinara a elevei care l-a acuzat pe profesorul de sport ca a violat-o sa fie amanata pana la solutionarea definitiva si irevocabila a dosarului penal, pentru a evita o eventuala contestatie in instanta. Totodata, profesoara Ileana Lazarescu a propus si sistarea tuturor excursiilor organizate la nivelul liceului, cu exceptia cei de la Viena din decembrie 2011, precum si elaborarea unui nou set de reguli privind organizarea acestora. Decizia luata atunci a fost semnata de cinci din cei noua membri ai consiliului, potrivit raportului MECTS.

In sedinta din 14 noiembrie a fost discutata sanctionarea profesoarei de Religie Gabriela Voinescu, care i-a insotit pe elevi in excursia de la Predeal. Director liceului a propus sanctionarea cu nota observatorie a profesoarei, aceasta fiind aprobata in unanimitate, dar semnata de trei din cei noua membri ai consiliului. Tot la acea sedinta, directorul liceului a propus sanctionarea cu scaderea notei la purtare sau exmatricularea elevei care l-a acuzat pe profesorul de sport, se mai arata in raport.

In acest context, Ministerul Educatiei a cerut ISMB incetarea detasarii in interes de serviciu a conducerii liceului pana in 5 decembrie.

De asemenea, Ministerul Educatiei a solicitat evaluarea competentelor de consilier managerial a inspectorului ISMB desemnat coordonator al liceului, termenul fiind luna decembrie.

Ministerul Educatiei a mai cerut efectuarea unei noi inspectii generale privind desfasurarea activitatii la Liceul "Jean Monnet" la inceputul semestrului al doilea, precum si raportarea activitatii desfasurate de catre inspectorii ISMB Corpului de control, in semestrul al doilea al anul scolar 2011-2012.

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a solicitat ISMB sa monitorizeze timp de un an activitatea la Liceul "Jean Monnet".

×