Cele aproximativ 100 de persoane, majoritatea tineri, care au plecat spre Clubul Colectiv pentru a aprinde o lumânare în memoria victimelor tragicului eveniment care s-a petrecut acolo în urmă cu o lună, s-au întors în Piaţa Universităţii.
Ei au fost direcţionaţi de jandarmi pe trotuar, pentru a nu bloca circulaţia în zonă, la această oră traficul fiind destul de aglomerat.
Câteva zeci de persoane s-au adunat marţi după-amiază în Piaţa Universităţi, unde au scandat mai multe lozinci, legate de sărbătoarea de 1 decembrie, fără să-i uite şi pe cei care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident de la Clubul Colectiv.
Pe bannerele purtate de aceştia se puteau citi mesaje privind necesitatea eradicării corupţiei şi reformării clasei politice: "Manifest anticorupţie", "Jos cu mafia politică", "Singura soluţie, încă o revoluţie".
Un incident s-a produs marţi seara între jandarmi şi unul dintre protestatarii din Piaţa Universităţii care a încercat să forţeze cordonul de protecţie pentru a intra pe partea carosabilă.
"La un moment dat, o parte din grupul de protestatari care se afla la fântână a încercat să forţeze cordonul de jandarmi pentru a intra pe partea carosabilă. Jandarmii s-au opus şi un tânăr a căzut peste un jandarm, l-a împins", au declarat pentru AGERPRES oficiali ai Jandarmeriei Capitalei.
Potrivit surselor citate, mai sunt încă doi-trei protestatari care s-au aşezat pe jos pe carosabil şi refuză să plece de acolo.
Jandarmii nu au reţinut deocamdată niciun protestatar şi nu au fost aplicate sancţiuni.
Câteva zeci de persoane au protestat marţi după-amiază în Piaţa Universităţii, unde au scandat mai multe lozinci, pe bannerele purtate de aceştia putându-se citi mesaje care vorbeau de necesitatea eradicării corupţiei şi reformării clasei politice.
Cele aproximativ 100 de persoane, majoritatea tineri, care au plecat spre Clubul Colectiv pentru a aprinde o lumânare în memoria victimelor s-au întors în Piaţa Universităţii, fiind direcţionate de jandarmi pe trotuar, pentru a nu bloca circulaţia în zonă.
Sursa - Agerpres