x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Proteste în Bucureşti şi în ţară faţă de măsurile fiscale şi proiectul de modificare a Legilor Justiţiei-mii de persoane în stradă

Proteste în Bucureşti şi în ţară faţă de măsurile fiscale şi proiectul de modificare a Legilor Justiţiei-mii de persoane în stradă

12 Noi 2017   •   21:31
Proteste în Bucureşti şi în ţară faţă de măsurile fiscale şi proiectul de modificare a Legilor Justiţiei-mii de persoane în stradă

Mii de persoane protestează în Bucureşti şi mai multe oraşe din ţară faţă de proiectul de modificare a Legilor Justiţiei şi a OUG de modificare a Codului Fiscal.

Peste 1.000 de persoane au plecat în marş de la Piaţa Victoriei către sediul PSD de pe şoseaua Kiseleff. Jandarmii încearcă să îi comaseze pe protestatari pe o singură bandă de circulaţie, însă protestatarii au ocupat şoseaua Kiseleff. Circulaţia pe şoseaua Kiseleff este restricţionată între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei.

* Aproximativ 1.000 de persoane protestează în centrul municipiului Cluj-Napoca. Manifestanţii scandează lozinci anti-guvernamentale şi au adus cu ei pancarte cu mesaje precum "Ziua sunt corporaţia, dar seara #rezist", precum şi steaguri tricolore. După ce au manifestat o oră în centrul oraşului, protestatarii au pornit în marş spre Prefectură.

* Circa 2.000 de persoane, potrivit organizatorilor, protestează duminică seara, în Piaţa Victoriei din Timişoara, împotriva Guvernului, a proiectului de modificare a Legilor Justiţiei, a trecerii obligaţiilor fiscale de la angajatori în sarcina angajaţilor, dar şi împotriva ''statului condus de hoţi''.

''Nu vrem să fim conduşi de hoţi'', ''Rezistăm, nu cedăm'', ''Jos ciuma roşie'', ''Demisia'', ''Jos Tăriceanu, Dragnea şi Dorneanu'', sunt câteva dintre lozincile care se aud în piaţă. Protestatarii au venit dotaţi cu vuvuzele, drapele tricolore şi mesaje scrise. Ei vor pleca în marş spre Palatul Justiţiei şi DNA.

* Aproximativ 800 de persoane au plecat de la Prefectura Braşov către Piaţa Sfatului. Protestatarii scandează în fata sediului PSD din Piaţa Sfatului lozinci anti-guvernamentale şi împotriva PSD.

Câteva zeci de persoane au protestat şi la Târgu Mureş, Ploieşti, Galaţi, Bistriţa, Iaşi, Tulcea, Baia Mare, Alexandria si Alba Iulia. www.agerpres.ro

×