Zeci de gălățeni protestează duminică în fața Primăriei, după ce impozitul pentru autoturisme s-a majorat cu 50%. Ei solicită revenirea la valoarea impozitului de anul trecut și îi cer primarului orașului să demisioneze. Ca să nu plătească impozitul majorat, unii au decis să-și radieze mașinile.
Aproximativ o sută de gălățeni s-au adunat în fața Primăriei pentru a protesta față de majorarea cu 50% a impozitului pentru autovehicule. Protestarii spun că impozitul a crescut nejustificat de mult și le cer autorităților locale să renunțe la majorare. Unii îi cer primarului să demisioneze, iar traficul auto pe strada care trece prin fața Primăriei a fost blocat de polițiști.
Printre protestatari sunt și persoane care susțin că au găsit soluțiae ca să nu plătească impozitul Primăriei Galați: își radiază autovehiculele și le înscriu în alte orașe sau comune.
„Ar trebui să plătesc undeva la patru mii de lei. Mașina e radiată deja, nu o să-i plătesc nimic. O să o mut pe alt oraș, alt sat, eventual în altă țară. Cel puțin o sută de persoane știu eu (n.r. care își radiază mașinile). Mergeți la firmele de înmatriculare și vedeți câte certificale scot pe zi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, unul dintre protestatari.
Impozitul auto a fost majorat cu 50% de Consiliul Local Galați. Decizia a fost luată la sfârșitul anului trecut, dar procedura a fost contestată de grupul de consilieri locali din opoziție.
(sursa: Mediafax)
Violenţele comise pe 6 ianuarie la sediul Congresului Statelor Unite au fost acte de "terorism intern", a afirmat Christopher Wray, directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), în cursul audierilor în...
Germania se pregăteşte să relaxeze restricţiile legate de pandemie şi să redeschidă anumite afaceri, mizând pe milioane de teste pentru a încerca să evite un al treilea val de contaminare.
Cancelarul german...
Trei angajate ale unui post afgan de televiziune au fost asasinate, marţi, de militanţi islamişti, în oraşul Jalalabad, situat în estul Afganistanului, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le...
Bugetul de stat pe anul 2021 a fost votat, marți, în Parlament în forma aprobată de Guvern. Social-democrații au acuzat coaliția de guvernare că a instaurat „dictatura bugetară” și a impus controlul absolut...
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat marţi că 33% din totalul deceselor la persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate, în săptămâna 22 - 28 februarie, în Bucureşti şi...
Bărbatul care a ucis doi muncitori într-un apartament din Onești a sunat de trei ori la 112, potrivit reprezentanților Poliției, care au prezentat filmul evenimentelor. Negociatorul a ajuns la fața locului abia...
Video Gheorghe Moroșan, bărbatul care a ținut ostatici și apoi a omorât doi muncitori, care renovau apartamentul din care fusese evacuat, a amenințat încă din 2018 că își va face dreptate „cu armă de foc”:...
UPDATE 3: Cei doi bărbați care au suferit arsuri în urma incendiului de la societatea de prelucrare a țițeiului au fost transferați cu aeronave C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române în spitale din...
Un terminal de pasageri de pe Dunăre, conceput pentru intrarea sau ieșirea din spațiul Schengen, nu poate fi folosit de aproximativ 10 ani și, probabil, nu va fi folosit nici în viitor. Obiectivul cumpărat de...
Alin Stoica, președintele PLUS Sector 6, îl va înlocui pe Traian Berbeceanu în funcția de prefect al Capitalei.
„USR PLUS București îl propune pe Alin Stoica pentru funcția de prefect al Capitalei. USR PLUS ...
Soția autorului dublei crime de la Onești va fi propusă pentru arestare preventivă, a declarat, marți, într-o conferință de presă, comisarul șef Anton Cristian Gheorghe, director adjunct al Direcției de...
Dosarul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 rămâne clasat, a decis, marți, Tribunalul București, care a respins cererea DIICOT de redeschidere a anchetei.
Decizia...
Un e-mail a anunţat marți că la Școala Americană a fost amplasată o bombă. La faţa locului se află echipa pirotehnică a SRI.
„În urma unui e-mail prin care s-a primit o amenințare cu bombă, Școala...
Programările pentru etapa a treia a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, se vor face direct din lista de așteptare disponibilă în platforma de înscrieri, a anunțat astăzi medicul Valeriu...
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a hotărât suspendarea activității didactice ce presupune prezența fizică, la nivelul unității de învățământ Liceul Teoretic „Tudor...