x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Proteste la Mindprest!

Proteste la Mindprest!

de Gabriela Mladin    |    06 Mai 2009   •   00:00

Aproximativ o sută de angajaţi ai societăţii Mindprest din Rovinari au protestat ieri în curtea societăţii, nemulţumiţi că luna viitoare vor rămâne fără locuri de muncă.



Luna trecută, Mindprest a trimis o notificare  Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj în care a anunţat că 400 de salariaţi vor fi daţi afară. Mulţi dintre oamenii strânşi în curtea societăţii au declarat că au fost forţaţi să-şi dea demisiile, conştientizând faptul că de luna viitoare nu vor încasa nici măcar ajutorul de şomaj.

Directorul general de la Mindprest Rovinari, Ion Dragu, a declarat că este nevoit să dea afară 400 de salariaţi din cei o mie, întrucât faţă de anul trecut comenzile au scăzut foarte mult. Angajaţii susţin însă că vor da în judecată conducerea instituţiei. La Mindprest, acţionar majoritar este Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.

×
Subiecte în articol: observator