x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protestele profesorilor: Alte pichete şi grevă japoneză

Protestele profesorilor: Alte pichete şi grevă japoneză

de Diana Scarlat    |    26 Mar 2010   •   00:00

Profesorii au continuat şi astăzi protestele în ţară, pichetând sediile prefecturilor, iar în judeţul Sălaj, peste 4.000 de cadre didactice au intrat în grevă japoneză.

Profesorii din Sălaj au declarat astăzi grevă japoneză, renunţând la pichetarea Prefecturii, unde au protestat pensionarii din judeţ. Orele se desfăşoară normal pe toată durata grevei japoneze, forma de protest fiind doar un avertisment. Acţiunile de protest ale cadrelor didactice nu vizează doar salariile, ci şi menţinerea calităţii sistemului de învăţământ, iar dacă Guvernul va refuza să ia măsuri în acest sens, acţiunile de protest vor continua pe parcursul întregului an.

La Drobeta Turnu-Severin, profesorii au protestat în faţa Prefecturii împreună cu pensionarii din judeţul Mehedinţi. Sediul Prefecturii a fost pichetat de sindicaliştii de la FSLI şi de membrii Sindicatului Pensionarilor din Drobeta Turnu-Severin şi Orşova. Aproximativ 70 de profesori şi pensionari au pichetat sediul Prefecturii Satu Mare. Protestul a fost organizat împreună cu membrii Uniunii Judeţene Satu Mare a Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), derulându-se sub motoul "Şi tăcerea ne spune ceva".

Protestele profesorilor şi cele ale pensionarilor vor continua în toată ţara până când Guvernul va găsi soluţii pentru revendicările lor. După "dialogul surzilor" pe care sindicaliştii din învăţământ l-au avut ieri cu reprezentanţii Guvernului, aceştia anunţă că vor declanşa greva generală şi se va bloca anul şcolar dacă Executivul nu va rezolva problemele din sistem.

×
Subiecte în articol: observator