Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, afirmă că episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanul, care compare vineri în faţa Sinodului Permanent, se află în faţa unei decizii cruciale, el putând să se retragă din demnitatea pe care o deţine sau să meargă în faţa Consistoriului arhieresc.
"Există această posibilitate de a ne afla în faţa unei cereri de retragere a episcopului de Huşi. Nu ştim lucrul acesta, până acum nu a făcut-o încă. Dacă se va întâmpla, îl vom privi ca pe ceva firesc, dacă nu, există, evident, inclusiv pentru Preasfinţia sa, calea legală, de a merge în faţa Consistoriului arhieresc pentru a-şi susţine cauza", a declarat vineri Vasile Bănescu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, pe viitor ierarhii BOR cerceta mai atent asemenea cazuri care pot apărea în Biserică.
"Eu sunt încredinţat de lucrul acesta, pentru că orice criză prin care trecem, fie personal, fie instituţional, lasă în urma ei soluţii, lasă în urma ei prilejuri de reflexie", a mai spus Vasile Bănescu.
Sesizările sau acuzaţiile aduse ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române au fost discutate joi în şedinţa Sfântului Sinod.
Vineri, în cadrul şedinţei de lucru a Sinodului Permanent, va fi discutată şi situaţia din Episcopia Huşilor ca urmare a unor acuzaţii aduse părintelui Corneliu, precum şi unor clerici din această eparhie, mai informează Patriarhia Română.
Cazul episcopului Corneliu Bârlădeanul a intrat în atenţia publică în luna iunie, când acesta a depus la DNA plângere împotriva a trei preoţi care l-ar fi şantajat cu darea în vileag a unor imagini compromiţătoare. Ulterior, filmul respectiv a apărut în spaţiul public.
Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui, şi Bumbu Răzvan Mihail, preot paroh la Parohia Văleni, au fost reţinuţi pe data de 15 iunie, fiind acuzaţi că ar fi cerut bani sau funcţii pentru a nu face publice o serie de imagini video în care episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, ar apărea în ipostaze compromiţătoare. Ei au fost ulterior plasaţi în arest la domiciliu. AGERPRES
"A făcut solicitarea aceasta şi i-a fost acceptată", a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Bănescu.