x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Au fost aprobate noi dosare în cadrul Programului Rabla

Au fost aprobate noi dosare în cadrul Programului Rabla

de Redacția Jurnalul    |    24 Noi 2025   •   17:30
Au fost aprobate noi dosare în cadrul Programului Rabla

3.228 de noi dosare au fost aprobate pentru finanțare în programul Rabla pentru persoane fizice.

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat luni o nouă listă care cuprinde 3.228 ecotichete în valoare de 38.167.000 de lei depuse în cadrul Programului Rabla pentru persoane fizice.

AFM va actualiza în aplicaţie statusul solicitantului în „beneficiar aprobat pentru finanţare”, iar apoi în 60 de zile solicitantul are obligaţia să distrugă şi să radieze din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat. Ulterior, acesta trebuie să încarce documentele în aplicaţia informatică și să introducă data radierii autovehiculului uzat.

AFM anunță că producătorii auto continuă analiza dosarelor depuse de către solicitanții persoane fizice, urmând ca AFM să publice pe site-ul instituției listele cu dosare aprobate, pe măsură ce acestea sunt analizate.

Lista dosarelor aprobate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea aferentă Programului Rabla Auto persoane fizice.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: rabla dosare persoane fizice