x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raed Arafat despre sistemul de intervenţie la dezastre: Cu certitudine am învăţat din tragedia de la Colectiv

Raed Arafat despre sistemul de intervenţie la dezastre: Cu certitudine am învăţat din tragedia de la Colectiv

04 Sep 2019   •   15:28
Raed Arafat despre sistemul de intervenţie la dezastre: Cu certitudine am învăţat din tragedia de la Colectiv
Sursa foto: Victor Stroe

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat miercuri că sistemul de intervenţie la dezastre este mai bine pregătit în prezent, după ce, în urma tragediei de la clubul Colectiv, au fost create mai multe mecanisme.

"Cu certitudine am învăţat de la Colectiv. Cu certitudine suntem mai bine pregătiţi, pentru că s-au creat nişte mecanisme care nu erau înainte", a afirmat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, la nivelul Direcţiei Generale de Protecţie Civilă Europeană se discută despre procedura europeană pentru accidentele cu multipli arşi.

"Deja avansăm şi se discută (...) de dotare cu mijloace de evacuare medicală în masă, la nivel european, inclusiv pentru pacienţii arşi şi pentru alte situaţii", a precizat secretarul de stat.

În ceea ce priveşte intervenţia la dezastre, de genul unui cutremur, Raed Arafat a susţinut că România stă bine comparativ cu alte ţări.

"Comparativ cu alte ţări, fără să nominalizez, pot să vă spun că stăm mai bine şi mai avansat din acest punct de vedere - şi ca dotare, nu doar ca pregătire -, că în ultima perioadă a intrat şi dotarea specifică pe problemele de căutare, salvare şi situaţii de urgenţă, pe probleme de protecţie civilă, pe care nu o aveam acum doi - trei ani", a explicat demnitarul.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: raed arafat colectiv dezastre