Înfiinţarea Departamentului pentru intervenţii în situaţii de urgenţă reprezintă o integrare reală a sistemului de urgenţă, a declarat joi medicul Raed Arafat, la învestirea în funcţia de secretar de stat în MAI şi de coordonator al acestui departament.
"Prin faptul că am plecat de la Ministerul Sănătăţii nu înseamnă că am rupt relaţiile cu ministerul. O să continuăm colaborarea cu colegii de acolo şi cu domnul ministru, căruia îi mulţumesc pentru sprijinul acordat până acum. Vreau să spun că faptul că va fi coordonarea operativă inclusiv a părţii medicale de urgenţă, şi anume servicii de ambulanţă, UPU, prin acest departament, în cooperare cu MS, va permite într-adevăr să avem o integrare reală a sistemului de urgenţă. Este o oportunitate pentru care nu puteam şi nu aveam voie să spun
El a precizat că a acceptat funcţia de secretar de stat în MAI, având rolul de a coordona Departamentul pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, pentru că este o provocare şi "o etapă necesară" în sistemul de urgenţă.
"Dacă am acceptat, am acceptat pentru că este o provocare, este o etapă care cred că era necesară, dar mai ales este o oportunitate pentru întregul sistem de urgenţă să ajungă să fie model pentru mulţi alţii şi mai ales să fie mult mai eficient pentru noi, prin integrarea structurilor care asigură intervenţia şi rezolvarea problemelor de urgenţă", a completat Arafat.
Arafat va coordona tot ce înseamnă servicii de urgenţă, ambulanţă, UPU, SMURD, IGSU, şi va coopera de asemenea cu Inspectoratul General pentru Aviaţie din cadrul MAI, dar şi cu celelalte structuri din cadrul MAI şi din Ministerul Sănătăţii.
Învestirea în funcţia de secretar de stat la MAI a lui Raed Arafat s-a făcut în prezenţa premierului Victor Ponta şi a vicepremierului Gabriel Oprea.