x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila trimite Corpul de Control la Spitalul Bagdasar-Arseni

Rafila trimite Corpul de Control la Spitalul Bagdasar-Arseni

de Redacția Jurnalul    |    31 Aug 2023   •   17:30
Rafila trimite Corpul de Control la Spitalul Bagdasar-Arseni
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, joi, că a trimis Corpul de Control la Spitalul Bagdasar-Arseni pentru a verifica situaţia contractelor de mentenanţă, după inundaţia unor secţii din acest spital.

"Nimeni nu poate să facă o statistică a tuturor contractelor de mentenanţă de toate tipurile, pentru că există mentenanţă pentru foarte multe lucruri, poate să fie mentenanţă pentru clădirea menţionată, pentru echipamente, discutăm de foarte multe tipuri de mentenanţă. E clar că responsabilitatea încheierii unor astfel de contracte încât spitalul să fie în stare de funcţionare şi se evite astfel de incidente revine direct managerului. Eu am luat decizia să trimit rapid Corpul de control la acest spital, la Spitalul Bagdasar-Arseni, ca să vedem exact care este situaţia, de ce nu a fost încheiate aceste contracte", a spus Rafila, întrebat în legătură cu situaţia de la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală.

El susține că personalul angajat al spitalului putea să cureţe reziduurile care blochează scurgerile de la clădirea spitalului.

"Ca o opinie personală, chiar dacă aceste contracte nu erau încheiate, să cureţi şi să menţii în stare de funcţionare scurgerile de la clădiri nu cred că trebuie neapărat să vină o echipă specializată să cureţe reziduurile care se adună şi blochează zonele de scurgere din spital. Pentru chestiunea asta poate personalul angajat al spitalului s-o facă. Sigur că trebuie să existe mentenanţă. Mentenanţa unei clădiri, mai ales a unei clădiri noi, care are sisteme de management integrat al clădirii este una, dar să menţii în stare de funcţionare scurgerile, cred că este o chestiune mult mai simplă şi care necesită totuşi o decizie simplă, ca cineva să verifice periodic acest lucru", a adăugat Rafila.

Spaţiul dedicat Urgenţelor Minore, precum şi cel al Izolatorului din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului "Bagdasar Arseni" au fost inundate, au informat, joi, reprezentanţii unităţii medicale.

Potrivit sursei citate, pentru siguranţa pacienţilor şi a personalului a fost întrerupt curentul electric, iar şase pacienţi au fost transferaţi la Spitalul "Sfântul Ioan".

"În jurul orelor 21,20, în spaţiul dedicat Urgenţelor Minore, precum şi în cel al Izolatorului din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a SCUBA s-a observat o infiltrare masivă de apă, din tavan. Consolele de oxigen şi gaze au fost inundate. Pentru siguranţa pacienţilor şi a personalului a fost întrerupt curentul electric. Pacienţii aflaţi în UPU (6 persoane) au fost transferaţi la 'Sf. Ioan', iar celelalte urgenţe, cu excepţia Stemi, au fost redirecţionate. Împreună cu reprezentanţii Primăriei Sector 4 evaluăm din punct de vedere tehnic situaţia şi vom reveni cu informaţii", afirmă aceeaşi sursă. 

×
Subiecte în articol: Alexandru Rafila