x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila: Dacă până la sfârșitul anului se vor vaccina încă 3 milioane de români, valurile următoare vor fi diferite

Rafila: Dacă până la sfârșitul anului se vor vaccina încă 3 milioane de români, valurile următoare vor fi diferite

03 Noi 2021   •   22:11
Rafila: Dacă până la sfârșitul anului se vor vaccina încă 3 milioane de români, valurile următoare vor fi diferite
Sursa foto: Lucian Alecu

Profesorul Alexandru Rafila susține că dacă până la sfârșitul anului se vor vaccina încă 3 milioane de români se va ajunge la un grad de imunitate de 75-80%, ceea ce ar însemna că valurile viitoare ale pandemiei vor fi total diferite de cel de acum.

„Dacă reușim să vaccinăm încă 3 milioane de oameni până la sfârșitul anului, începutul anului viitor, valurile viitoare ale pandemiei vor fi cu totul diferite față de acest val. Nu vor mai fi așa multe cazuri grave, spitalele vor avea capacitate să trateze pacienții, vor fi suficiente medicamente, bineînțeles dacă se vor achiziționa, și nu ne vom mai confrunta cu pericolul opririi vieții sociale și economice și mai ales cu pericolul opririi școlilor, care ne afectează pe toți și mai ales pe copiii noștri”, a spus Alexandru Rafila, miercuri, la Marius Tucă Show de la Aleph News.

Acesta spune că oamenii trebuie convinși prin dialog, prin responsabilizare „care ține de protecția propriei persoane și de dorința de a reveni la viața normală”, nu prin constrângere.

„3 milioane de persoane vaccinate suplimentar față de cele 7 milioane care sunt în momentul de față aduc undeva la vreo 10 milioane, la care se adaugă cei care au trecut prin boală, eu cred că sunt cam 8 milioane, sigur sunt și situații în care oamenii au fost vaccinați și au trecut prin boală. Dacă se vaccinează 10 milioane de oameni probabil că o să avem o imunitate în jur de 75-80% din populația României”, a mai declarat, la Aleph News, Alexandru Rafila.

Acesta a spus că acest număr se poate atinge dacă până la sfârșitul anului ar fi 50.000 de persoane care se vaccinează zilnic.

(sursa: Mediafax)

×