x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rânca: Abrambureală cu rămăşiţele lui Costi

Rânca: Abrambureală cu rămăşiţele lui Costi

de Ionela Gavriliu    |    02 Noi 2009   •   00:00

"Aşteptăm ca Poliţia să plătească expertiza celor de la INML şi închidem cazul". "Nu e gata. Mai durează, cel puţin două săptămâni". "Nu sunt noutăţi în urma analizării craniului". Acestea sunt declaraţiile contradictorii cu privire la ancheta în cazul băieţelului dispărut la Rânca în iulie anul acesta, ale cărui rămnăşiţe au fost descoperite în pădure, o lună mai târziu, de către un văcar şchiop.

În vreme ce noul procuror de caz Marcu Cârstea speră ca în cel mult o săptămână să închidă dosarul, căci a primit notificare de la IPJ Gorj cum că trebuie să sosească analizele craniului şi ale probelor de sol, analize făcute la INML "Mina Minovici", dr. Viorel Panaitescu, cel care s-a ocupat de cazul Costi Velcev, spune că nu a terminat analizarea rămăşiţelor, preconizând că în aproximativ două săptămâni va da un rezultat.

Directorul adjunct al INML dr. Cristian Curcă declară însă că, din câte ştie, examinarea craniului şi a solului unde a fost descoperit acesta nu schimbă datele problemei. "Nu s-au găsit leziuni pe craniu, iar solul nu prezintă rămăşiţe organice care să arate că craniul a stat acolo de la bun început. S-a confirmat identitatea craniului ca aparţinând lui Constantin Velcev", a precizat Curcă.

În tot acest timp, mama lui Costi nu a primit nicio veste de la autorităţi şi spune că află din presă noutăţi. Femeia speră să-şi poată îngropa anul acesta copilul.

×
Subiecte în articol: observator