x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator RATB, program special de SĂRBĂTORI: Cum circulă mijloacele de transport în Capitală, de Crăciun şi Revelion

RATB, program special de SĂRBĂTORI: Cum circulă mijloacele de transport în Capitală, de Crăciun şi Revelion

20 Dec 2013   •   14:09
RATB, program special de SĂRBĂTORI: Cum circulă mijloacele de transport în Capitală, de Crăciun şi Revelion

În perioada Sărbătorilor de iarnă 2013, transportul public de suprafaţă, gestionat de Regia Autonomă de Transport Bucureşti, va funcţiona după un orar special. Astfel, în zilele de 23, 24, 30 şi 31 decembrie 2013 se menţine în exploatare parcul corespunzător unei zile de lucru.

În zilele de 25, 26, 27, 28, 29 decembrie 2013, respectiv 1, 2, 3, 4 şi 5 ianuarie 2014, mijloacele de transport vor circula după un program corespunzător unei zile de weekend, anunță RATB într-un comunicat.

În noaptea de Revelion (31 decembrie 2013/01 ianuarie 2014), vor funcţiona cele 25 de linii de noapte (http://www.ratb.ro/v_noapte.php), precum şi liniile de tramvai 1 şi 41.

Tramvaiele liniei 41 vor circula la intervale de 15 minute, iar cele ale liniei 1 la 20 minute. De asemenea, pe durata întregii nopţi, autobuzele liniilor de noapte se vor succeda la intervale de 40 minute.

Liniile preorăşeneşti vor funcţiona în zilele de 23, 24, 27, 30 şi 31 decembrie 2013, respectiv 3 ianuarie 2014 cu parcul corespunzător unei zile de lucru, iar în zilele de 25, 26, 28, 29 decembrie 2013, respectiv 1, 2, 4 şi 5 ianuarie 2014, cu parcul adecvat unei zile de sărbătoare.

×