x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Razie de amploare în vămi. 140 de persoane audiate!

Razie de amploare în vămi. 140 de persoane audiate!

de Mircea Opris    |    08 Feb 2011   •   07:12
Razie de amploare în vămi. 140 de persoane audiate!
Sursa foto: Mircea Opriş/Jurnalul Naţional

UPDATE: Procurorii DNA au emis aproximativ 45 de ordonanţe de reţinere după audierile maraton de noaptea trecută, ordonanţe care vizează 170 de poliţişti de frontieră şi vameşi ridicaţi de la vămile din vestul ţării - Naidăş, Stamora Moraviţa şi Deta-Cruceni.

În plus, alţi 15 vameşi şi poliţişti vor fi duşi miercuri dimineaţa la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

UPDATE: Aproximativ 140 de vameşi şi poliţişti de frontieră din Timiş şi Caraş-Severin sunt audiaţi la DNA, urmând ca cei care vor fi reţinuţi de procurori să fie duşi, începând din aceasta noapte, la Curtea de Apel Bucureşti cu propuneri de arestare preventivă. La Curtea de Apel Bucureşti, unde vor fi duşi cei reţinuţi de procurori în urma audierilor de la DNA, s-ar fi dispus formarea a opt complete de judecată, care să ia în discuţie propunerile de arestare preventivă. O parte dintre cei ridicaţi de poliţişti au fost duşi la Bucureşti, cu elicoptere ale MAI, de la Stamora Moraviţa (Timiş) şi Naidăş (Caraş-Severin). Alţi suspecţi au fost transportaţi la sediul Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Timiş, de unde au fost duşi la Bucureşti, pentru audieri la DNA.

UPDATE: Conform Ministerului Public, în urma percheziţiilor au fost ridicate peste 250 baxuri de ţigări, pistoale cu şocuri electrice, arme albe precum şi arme de foc, girofaruri şi sirene (ce creau aparenţa de autenticitate) şi importante sume de bani în lei şi valută (aproximativ 500.000 lei, alte sume nefiind încă numărate). (Violeta Fotache)

UPDATE: Primii suspecţi, din cele peste 100 de persoane pe numele cărora au fost emise mandate de aducere – poliţişti de frontieră şi vameşi, aduşi la Bucureşti cu elicopterul, au ajuns la DNA. Aici, cinci procurori ai Secţiei de combatere a corupţiei urmează să înceapă audierile. Deocamdată DNA nu a difuzat informaţii privind modul de operare şi sumele ce ar fi fost date/primite ca mită.

UPDATE: Cel putin 46 de politisti de frontiera si peste 20 de vamesi, incluzand sefii de tura de la Vama Moravita si un sef de tura de la Politia de Frontiera Moravita vor ajunge la Bucuresti pentru a raspunde la intrebarile anchetatorilor anticoruptie. Operatiunea continua si la aceasta ora, 13.00.

UPDATE: In jurul orei 11.00,  primul elicopter a decolat de la Moravita cu 10 retinuti la bord. Al doilea se pregateste de plecare.  La Bucuresti, la audieri, se estimeaza ca vor ajunge in jur de 100 de persoane, vamesi, politisti de frontiera si suspecti de contrabanda cu tigari.

UPDATE: În jurul orei 10.00, 3 vamesi si 2 politisti de frontiera de la Moravita au fost condusi la domiciliile lor unde se fac  perchezitii. De asemenea, jandarmii au adus alti 3 politisti de frontiera din judet la Moravita, de unde urmeaza a fi transportati in capitala pentru audieri alaturi de alti colegi.

Peste 70 de descinderi au  avut loc, începând cu ora 6:00, la locuinţele şi locurile de muncă ale unor vameşi şi poliţişti de frontieră din zona de vest a ţării. Peste 1.000 de jandarmi, poliţişti şi ofiţeri DGA controlează şi la această oră punctele de trecere a frontierei de la Oraviţa, Stamora Moraviţa, Naidaş, Drobeta Turnu Severin şi Giurgiu. 

 În această dimineaţă, la ora 5,  au început descinderi în 5 vămi şi în peste 10 localităţi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin. La acţiune participă în total peste 2000 de poliţişti, jandarmi, luptători de la trupele de intervenţie rapidă, împreună cu procurori şi ofiţeri anticorupţie.

Vasile Blaga anunţa recent noi razii în vămi: "Vor mai fi arestări precum cele de la Vama Siret. E garantat!"

Comadourile au descins în această dimineaţă cu punctele de trecere a frontierei Stamora Moraviţa, Deta şi Cruceni (Timiş) şi Naidăş şi Oraviţa (Caraş Severin), dar şi în mai multe localităţi din judeţele Timiş şi Caraş Severin, unde s-au operat reţineri a mai multor foşti şi actuali vcameşi dar şi interlopi din reţele de traficanţi de ţigări.

Din primele informaţii, numai la Moraviţa, susţin surse din rândul anchetatorilor, se câştigau între 5.000 şi 50.000 de euro pe o singură tură, bani care mai apoi se împărţeau între vameşi şi poliţişti.

Surse din cadrul anchetei au declarat că estimează că se vor opera peste 150 de reţineri de persoane care au legătură cu activităţile de frontieră, operaţiunea fiind în derulare. 

De asemenea, anchetatorii au pătruns în locuinţele mai multor vameşi şi poliţişti de frontieră din Timişoara şi Reşiţa unde au trecut la percheziţii. Acelaşi lucru se întâmplă şi la mai multe adrese ale unor persoane din Moraviţa, Deta şi împrejurimi unde se presupune că se găsesc contrabandişti de ţigări. Concomitent, s-au operat descinderi în mai multe localităţi de pe Clisura Dunării, între care Moldova Nouă şi Oraviţa.

Timişoara este blocată şi arată ca şi o fortăreaţă. Au fost organizate filtre la toate intrările şi ieşirile din oraş.

Cei care vor fi reţinuţi vor fi urcaţi în autobuze şi transportaţi direct la Bucureşti pentru audieri. La Moraviţa se vehiculează informaţia privind transportul acestora cu un elicopter al MAI.

Cercetările în acest dosar au început în urma cu mai multe luni. Ofiţerii anticorupţie au monitorizat îndeaproape activitatea din punctele de trecere frontieră  Moraviţa şi Naidăş cu ajutorul tehnicii de supraveghere.
Anchetatorii susţin că au probe, înregistrări video şi audio, care dezvăluie modul în care se lua şpaga şi cum era coordonat traficul cu ţigări la graniţa cu Serbia.

Întreaga acţiune este coordonată de la Bucureşti, fiind similară celei de săptămâna trecută, de la Vama Siret, din judeţul Suceava, în urma căreia sunt cercetate penal 59 de persoane.


 

"O să se lămurească că un procent foarte mic din sumele care ajung a fi nelegale, că aceste sume dacă ar fi colectate la bugetul statului sunt atât de mari încât nu ar mai fi nevoie de reduceri de salariu şi reducerea pensiilor. Şefii de tura sunt numiţi temporar ei pot fi schimbaţi oricând, ei sunt la mâna celor de la Bucureşti care decid cât stau pe funcţii, acelaşi lucru se întâmplă cu şefii de la vama.La graniţa cu Serbia se face trafic cu barja. Pionii sunt într-un fel obligaţi să ia mită, în conditiile în care îţi faci datoria şi ai au fost îndepărtat de la locul de muncă. Sunt cazuri de persoane au fost detasate la sute de metri de locul de muncă fără cazare, diurna nu aveau altă alternativă decât să plece sau să intre în aceste echipe. Nu spun că sunt nevinovaţi. Aceşti pioni câştigau şi ei, doar că aceste câştiguri trebuie înmulţite cu cifrele reale. De ce ar sesiza DNA dacă nu se merge mai departe aţi văzut un astfel de caz soluţionat ? S-au oprit la pioni ba mai mult persoane din conducere au fost promovate", a declarat la Realitatea TV Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor.

"Aceste acţiuni vor continua şi se demostrează că statul a lăsat să se ajungă aici. Puteau să intervină mult mai repede, au lasăt lucrurile să ajungă în situaţia de azi. Statul e dator să-şi apere propriile instuţii noi le-am bagat sub preş facem descinderi ca să demonstrăm Uninunii Europene că putem intra în Schengen. Eu aş vrea să nu fie întâmplătoare să fi ajuns în momentul în care vrem să facem ordine. Dacă s-a ajuns la asta şi la alte vămi eu îmi doresc să se faca ordine ca să se intre în normal. Nu e normal să facem curăţenie de dragul vecinului. Să încercăm să ne facem ordine în propria ogradă nu trebuie să se întâmple de dragul cuiva", a declarat Florin Vulnei, lider Sed Lex.

×