x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ASF a aprobat noile tarife maxime de RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone

ASF a aprobat noile tarife maxime de RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone

de Redacția Jurnalul    |    19 Ian 2024   •   19:53
ASF a aprobat noile tarife maxime de RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone

ASF a aprobat noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraților cu risc ridicat, persoane fizice și juridice, care dețin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone. Ciolacu salută decizia.

Prin utilizarea de către Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România a acestei noi formule, valoarea maximă a primei recomandate nu va depăși 9.000 de lei la clasa B0, anunță ASF.

Noua formulă de calcul va fi aplicată în termen de două zile lucrătoare de la acordarea avizului de către ASF

„Încă un angajament îndeplinit! Salut decizia de astăzi a Consiliului ASF prin care transportatorii vor avea acces la un tarif de primă rezonabil în cazul RCA. Noua formulă de calcul va face ca valoarea maximă a primei recomandate să nu depășească 9.000 de lei la clasa B0, adică foarte aproape de tariful de referință. Va fi un preț sustenabil, sub țările din jurul nostru, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2-3 camioane care nu au posibilitățile firmelor cu flote mari. În plus, se va permite plata în rate a RCA, dar și posibilitatea suspendării poliței cât timp autovehiculul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive. Acest Guvern va continua să rezolve toate problemele legitime ale fermierilor și transportatorilor”, a scris premierul Marcel Ciolacu pe Facebook.

 

×
Subiecte în articol: rca tarife asf