x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reactoarele 3 Şi 4 - Protest Greenpeace

Reactoarele 3 Şi 4 - Protest Greenpeace

02 Oct 2007   •   00:00
Reactoarele 3 Şi 4 - Protest Greenpeace

Greenpeace solicită Guvernului să respingă studiul de evaluare a impactului asupra mediului pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, deoarece este incomplet.

Organizaţia precizează că in studiu nu există o comparaţie cu sursele regenerabile de producere a energiei electrice. De asemenea, este criticată lipsa unei analize serioase in caz de cutremure, greşeli umane şi tehnice, atacuri teroriste sau in cazul depozitării deşeurilor radioactive.

Potrivit Strategiei Energetice Naţionale, pentru reactoarele 3 şi 4 sunt necesare investiţii de 2,2 miliarde euro, iar acestea trebuie să intre in funcţiune din 2015.

×
Subiecte în articol: observator