nitatea 2 de la Cernavodă, oprită luni în urma unei defecţiuni, a fost reconectată la sistemul energetic naţional sâmbătă dimineaţă, la ora 10.40.
"Deconectarea a avut loc din cauza declanşării unui transformator de alimentare servicii proprii, ca urmare a defectării unui releu din circuitul de protecţie al acestuia", a anunţat, într-un comunicat, Nuclearelectrica.
Activităţile de reconectare s-au desfăşurat respectând procedurile centralei, precum şi normele de protecţie şi securitate, fără niciun impact advers asupra populaţiei, personalului, instalaţiilor şi mediului, mai spun reprezentanţii producătorului de energie.
Luni, 21 octombrie, reactorul 2 a fost deconectat de la sistem începând cu ora 21.42, pentru remedierea unor defecţiuni apărute la unul dintre transformatoarele de alimentare servicii proprii, a anunţat Nuclearelectrica.
"În timpul activităţii de oprire nu a fost afectată securitatea nucleară a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător. Au fost luate măsurile tehnice necesare pentru ca durata de execuţie a lucrărilor de remediere să fie cât mai scurtă, în condiţii de siguranţă, astfel încât estimăm că durata opririi nu va depăşi trei zile", precizau la acea dată oficialii Nuclearelectrica.
Cele două reactoare ale centralei de la Cernavodă, cu o putere de 700 de MW fiecare, asigură aproape 20% din producţia de energie electrică a ţării.