După Interne, Poliţia Română şi Jandarmerie, iată că Traian Igaş, boss-ul de la Interne, a decis că e timpul să schimbe şi faţa Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Prin decret prezidenţial publicat în Monitorul Oficial nr. 200 din 22 martie 2011, chestorului de poliţie Luca Iamandi, rector al Academiei de Poliţie, i-au încetat raporturile de serviciu cu MAI. Fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Luca Iamandi, s-a aflat în atenţia organelor de anchetă în 2009, fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă, dupa ce a accidentat grav un bărbat în apropierea unei treceri de pietoni din Capitală.
Potrivit unor surse din MAI, schimbarea chestorului Iamandi ar fi fost întărită de ultimul control la Academia de Poliţie, în urma căruia au fost constatate mai multe nereguli, printre care şi un contract cu o firmă de catering, încheiat fără licitaţie, pentru asigurarea hranei studenţilor. Ioan Liviu Tăut, comisar-şef de poliţie, este cel împuternicit pentru o perioadă de şase luni, ca rector al Academiei de Poliţie, în timp ce noul decan al Facultăţii de Poliţie din cadrul Academiei, împuternicit pentru aceeaşi perioadă, este Ştefan Prună. Ioan Liviu Tăut a ocupat anterior funcţia de inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.