Un cetăţean germano-american a ajuns la spital în România, după ce a fost refuzat la tratament şi internare în Ungaria, deşi prezenta semne evidente de gripă, iar Europa este în alertă din cauza gripei porcine.
Incidentul s-a produs - potrivit presei online din Ungaria - la sfârşitul lunii mai, când Claude Cahn a venit cu soţia sa, româncă, şi copilul din Elveţia în Ungaria. Cahn a trăit ani în şir la Budapesta şi pentru că vorbeşte maghiara şi credea mai mult în sistemul medical din Ungaria decât în cel din România a decis să se oprească la Debreţin pentru tratament.
Slăbit, cu febră mare, a fost plimbat însă printre secţiile de urgenţe ale mai multor spitale, fără să fie primit de vreun medic specialist. A decis în cele din urmă să abandoneze "lupta" şi a venit în România, unde a beneficiat imediat de tratament.
Claude Cahn şi-a scris impresiile pe blogul personal, insistând asupra faptului că era convins că suferă de gripă porcină:
"Am fost la staţia de ambulanţă, m-au consultat şi mi-au comunicat că îmi pot scrie reţetă, dar m-au trimis la clinica de interne numărul 3. Acolo m-a primit o asistentă cu atitudine de om de afaceri, care m-a trimis la urgenţe, după colţ. La ora 11:32 mă simt deja mai rău, parcă aş suferi de ebola.
Ajung la recepţia ambulatoriului, de unde suntem trimişi înapoi în sala de aşteptare. Şi aşteptăm. În afara mea, a soţiei şi a copilului nostru nou-născut nu mai e nimeni înăuntru. Trec zece minute şi mi se face rău, alerg la toaletă. Aici nu au nici hârtie igienică, nici prosop, nici săpun, nici apă. Vreau să ajung în România! Ora 12:17. Nici un semn de viaţă la urgenţe.
Bat la uşă şi îi spun asistentei morocănoase că am nevoie de îngrijire medicală. Vine o doctoriţă, mă consultă şi mă trimite altundeva. La câteva clădiri distanţă, la urgenţele Spitalului nr. 1. Ajungem la ora 13:07 şi timp de 50 de minute nu putem intra în cabinet. Peste încă un sfert de oră, la 14:02, o asistentă ne trimite iar la recepţie. Renunţ. Plec spre România!" - scrie Cahn pe blogul său.
SE LUPTĂ PENTRU DREPTURILE ŢIGANILOR
Claude Cahn a fost director de programe al Centrului Pentru Cercetări în Domeniul Ţiganilor, la Budapesta.
În perioada 1996-2007 a coordonat acţiuni juridice împotriva discriminării ţiganilor în Europa. Aria sa de activitate include drepturile minorităţilor, drepturile economice şi sociale, dreptul imigranţilor şi al refugiaţilor, drepturile omului. Este unul dintre autorii declaraţiei europene privind drepturile ţiganilor şi drepturile omului în Europa.
Are şi activitate jurnalistică.
Citește pe Antena3.ro