x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Regele Mihai a donat oraşului Sinaia peste 27.000 de metri pătraţi de drumuri forestiere

Regele Mihai a donat oraşului Sinaia peste 27.000 de metri pătraţi de drumuri forestiere

de Mediafax    |    26 Aug 2011   •   10:22
Regele Mihai a donat oraşului Sinaia peste 27.000 de metri pătraţi de drumuri forestiere

Regele Mihai I a donat orasului Sinaia peste 27.000 de metri patrati de teren, respectiv patru drumuri forestiere aflate pe proprietatea care i-a fost retrocedata in urma cu trei ani, valoarea terenurilor fiind de 44.238 de lei, iar donatia a fost facuta la insistentele autoritatilor locale.

Conform contractului de donatie care a fost incheiat in 6 iunie 2011 la un notar public din Sinaia, fostul suveran doneaza orasului Sinaia patru terenuri drum, dobandite prin reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul legii 247/2005 (lege privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei). Procesul-verbal de punere in posesie asupra acestor terenuri a fost incheiat de Primaria orasului Sinaia in decembrie 2007, iar titlul de proprietate pe numele regelui a fost eliberat de autoritatile din Prahova in august 2008.

Potrivit contractului de donatie, contract semnat in numele regelui de un mandatar, iar in numele orasului Sinaia de catre viceprimarul localitatii, unul dintre terenuri are o suprafata de 10.757 de metri patrati si a fost evaluat la 17.211 lei, al doilea teren drum are 2.908 metri patrati si o valoare de 4.653 lei, al treilea drum donat are 5.467 metri patrati si a fost evaluat la suma de 8.747 de lei, iar a patra parcela de teren donata se intinde pe 8.517 metri patrati si a fost evaluata la 13.627 de lei.

Conform aceluiasi document, valoarea totala terenurilor, care este de 44.238 de lei, a fost stabilita in urma expertizei Camerei Notarilor Publici Ploiesti.

Contractul de donatie prevede ca donatorul isi pastreaza, fara restrictie si fara plata, dreptul de trecere pe acele terenuri, inclusiv cu autovehicule sau utilaje pentru exploatare forestiera.

Contractul prevede de asemenea ca autoritatile locale din Sinaia nu vor putea instraina, inchiria, concesiona sau ceda vreun drept asupra acestor drumuri si nici nu vor putea schimba actualul statut al terenurilor, respectiv acela de drum, in caz contrar donatia fiind considerata nula, iar terenurile trecand inapoi in proprietatea Regelui Mihai sau a mostenitorilor acestuia.

Primarul orasului Sinaia, Vlad Oprea, a declarat corespondentului MEDIAFAX ca cele patru drumuri au fost donate intrucat in procesul-verbal incheiat de comisia de retrocedare de la nivelul Primariei Sinaia se prevedea ca regele, caruia i s-a restituita proprietatea de la Sinaia, sa doneze orasului acele drumuri care sunt de interes public.

"Eu am insistat pentru o astfel de prevedere. Din pacate, a fost nevoie de trei ani si de multe insistente din partea noastra, a autoritatilor locale, pentru ca actul de donatie sa fie incheiat", a declarat Vlad Oprea.

Oprea a spus ca toate cele patru drumuri vor fi reabilitate de catre autoritatile locale.

Primarul din Sinaia a explicat ca unul dintre drumuri, care are o lungime de aproximativ cinci kilometri, face legatura intre Sinaia si Busteni si merge paralel cu DN1, va fi asfaltat si poate deveni o ruta alternativa la DN 1, care este oricum un tronson rutier extrem de aglomerat.

Vlad Oprea a mai spus ca alte doua drumuri donate de Regele Mihai I fac legatura intre statiunea Sinaia si drumul care duce spre Cota 1.400 din Masivul Bucegi, iar aceste drumuri ar putea intra in circuitul turistic.

In ceea ce priveste al patrulea drum, acesta se afla in cartierul Cumpatu din Sinaia, iar prin reabilitarea acestui tronson, in cartierul Cumpatu s-ar putea dezvolta o noua zona de locuinte, a spus Vlad Oprea.

reprezentand patru drumuri forestiere care traverseaza terenurile aflate in proprietatea Casei Regale.

×