x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noile reguli privind antibioticele, „incomplete și neclare”. Farmaciștii cer ghid și platformă informatică

Noile reguli privind antibioticele, „incomplete și neclare”. Farmaciștii cer ghid și platformă informatică

de Monica Cosac    |    29 Ian 2024   •   09:00
Noile reguli privind antibioticele, „incomplete și neclare”. Farmaciștii cer ghid și platformă informatică
Sursa foto: Hepta

Ordinul ministrului Sănătății, modificat deja după numai 6 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, „lasă loc de interpretări”, avertizează AFIE. Ce erori ar trebui eliminate înainte de a fi implementat

Cu toate că reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat că nu vor retrage Ordinul privind eliberarea antibioticelor, așa cum solicitase Colegiul Farmaciștilor București săptămâna trecută, farmaciștii continuă să avertizeze autoritățile că noile reglementări sunt „incomplete și neclare și produc mai degrabă confuzie atât în rândul profesioniștilor, cât și în rândul pacienților” și cer modificarea acestora. Precizarea clară că farmacistul poate să decidă eliberarea unei doze de urgență de antibiotic sau nu, realizarea unui ghid standardizat la nivel național cu privire la eliberarea antibioticelor „de urgență” de către farmacist și o platformă electronică în care farmaciștii să poată verifica dacă doza de medicament a mai fost ridicată și din alte farmacii - se regăsesc printre „aspectele problematice” care trebuie clarificate, potrivit Asociației Farmaciilor Independente Ethica.

Cadrul normativ care reglementează prescrierea și eliberarea antibioticelor „este incomplet, lasă loc de interpretări, iar autoritățile modifică de pe o zi pe alta aspecte importante pentru desfășurarea activității farmaceutice”, avertizează Asociația Farmaciilor Independente Ethica, făcând, în același timp, un apel public către Ministerul Sănătății să trateze cu responsabilitate și cu respect atât activitatea farmaciștilor din farmaciile comunitare, cât și reglementările pe care le introduce cu privire la prescrierea și eliberarea antibioticelor.

În contextul în care România se află pe locul doi în UE la consumul de antibiotice de uz sistemic, ceea ce a dus la un nivel crescut al rezistenței la antimicrobiene, noul ordin nu face decât să ajute la monitorizarea consumului de antibiotice în sistem ambulator, a explicat, joi, Adriana Pistol, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. În prezent, MS poate avea o evidență doar pentru antibioticele decontate de stat, pe baza datelor de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, nu și a celor prescrise pe rețete simple, nedecontate.  

Intenție bună, pusă în aplicare cu „erori”

Farmaciștii spun, însă, că deși intenția autorităților din domeniul sănătății de a monitoriza mai bine și de a limita consumul de antibiotice, astfel încât să scadă rezistența la antimicrobiene, „este extraordinar de benefică pentru sănătatea publică”, reglementările pe care ordinul aprobat de MS le introduce sunt „incomplete și neclare și produc mai degrabă confuzie atât în rândul profesioniștilor, cât și în rândul pacienților”.

Deși, între Crăciun și Revelion, farmaciștii au transmis mai multe propuneri de clarificare a prevederilor introduse în proiectul de Ordin pus în dezbatere de Ministerul Sănătății în luna decembrie 2023, doar o parte dintre acestea au fost luate în calcul, astfel că „există în continuare numeroase lacune în ceea ce privește modul de eliberare a antibioticelor”.

Una dintre aceste propuneri se referă la intervalul pentru care farmacistul poate elibera doza de urgență. AFIE a propus ca acest interval să fie de 72 de ore, nu de 48 de ore cât era în proiectul inițial propus de MS, deoarece un interval de 3 zile acoperă situațiile în care pacientul are nevoie de tratament peste weekend. Deși propunerea a fost luată inițial în calcul, apărând în Ordinul publicat în Monitorul Oficial, la 17 ianuarie 2024, a fost catalogată de ministrul Alexandru Rafila drept „o eroare de redactare” și eliminată câteva zile mai târziu. 

„Cel mai oportun interval de timp pentru care farmacistul poate să decidă că este nevoie de eliberarea unei doze de urgență de antibiotic este de 72 de ore, atât din perspectiva weekendului, precum și din perspectiva analizei de laborator care se realizează în aceste cazuri, o antibiogramă completă având nevoie de 72 de ore pentru un rezultat concludent. Deși toate argumentele duc către o perioadă de 72 de ore pentru doza de urgență, nu înțelegem sucirea ministrului sănătății la doar câteva zile de la aprobarea ordinului. Cu atât mai mult, un tratament de 2 zile contribuie la rezistența la antibiotice și poate duce la infecții recurente, atunci când reapar anumite simptome”, a precizat farmacist Anda Vîja, vicepreședinte și purtător de cuvânt al AFIE.

Propunerile privind campania de informare și ghidul, ignorate de MS

Mai mult, deși a fost una dintre principalele aspecte pe care asociația farmaciilor independente le-a solicitat autorităților, „nu a fost realizată nicio campanie publică de informare atât a profesioniștilor din domeniul sănătății, medici prescriptori (medici de familie, medici specialiști, medici UPU, medici stomatologi, etc.) și farmaciști, precum și a populației, cu privire la noile reglementări propuse de MS”. Această campanie de informare și conștientizarea, în rândul populației, a modului în care se propagă rezistența la antimicrobiene reprezintă un prim pas „absolut necesar” și fără de care orice măsură nu are șanse complete de reușită.

Totodată, arată asociația, este necesar un ghid național de eliberare a dozei de urgență: „Eliberarea antibioticelor de către farmacist, fără prescripție medicală, în doză de urgență, trebuie să fie realizată în baza unui ghid bine documentat, standardizat la nivel național, care să prevadă conduita pentru fiecare afecțiune în parte, precum și situațiile pentru care este imperios necesar ca pacientul să consulte un medic”. 

Ce alte probleme și „erori” din actul normativ trebuie clarificate

Potrivit AFIE, în actul normativ trebuie specificat clar faptul că farmacistul, în urma consultării pacientului și a anamnezei pe care o efectuează, poate să decidă eliberarea unei doze de urgență de antibiotic sau nu.  

Mai mult, „lista care prevede DCI-urile (denumire comună internaţională a medicamentelor – n.r.) care se pot prescrie în baza ordinului conțin (în continuare) produse de uz topic, care nu fac obiectul ordinului (lista în cauză a fost revizuită de mai multe ori de autorități, însă în continuare apar erori)”, avertizează farmaciștii.  

Totodată, MS ar trebui să dezvolte o platformă electronică destinată doar prescrierii și eliberării antibioticelor definite în actul normativ, care să permită: „înrolarea tuturor medicilor cu drept de liberă practică din România, înrolarea tuturor farmaciilor comunitare, emiterea unor numere și serii unice pentru fiecare prescriptor în parte, raportarea tuturor prescripțiilor emise, raportarea tuturor prescripțiilor eliberate, precum și drepturi de acces atât pentru medici, cât și pentru farmaciști pentru a putea verifica orice prescripție și pacient”, precizează asociația.

Și Colegiul Farmaciștilor București a cerut, săptămâna trecută, retragerea Ordinului privind monitorizarea și raportarea consumului de antibiotice, catalogându-l ca făcând parte „din seria materialelor emise «pe repede înainte»” și cu modificări „periculos de superficial abordate de către minister”. 

×
Subiecte în articol: antibiotice farmacii erori