x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Remeş, Impăratul"

Remeş, Impăratul"

de Miruna Pasa Petru    |    Violeta Fotache    |    09 Oct 2007   •   00:00
Remeş, Impăratul"
Sursa foto: Marin Raica/

Procurorii anticorupţie au inregistrări in care ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, este filmat primind un plic de la Ioan Avram Mureşan, dar şi cu fostul ministru care, intr-o discuţie ulterioară cu Gheorghe Ciorbă, recunoaşte faptul că in plic se aflau 15.000 de euro.



  • UPDATEÂ

Surse judiciare au declarat agenţiei MEDIAFAX că ministrul Remeş şi fostul ministru Mureşan au fost filmaţi in timpul unei intălniri avute intr-un local din zona Dorobanţi. Mureşan ii vorbeşte lui Remeş codat, multe dintre detalii scriindu-i-le pe o hărtie.

La un moment dat, Mureşan primeşte un telefon de la Gheorghe Ciorbă - omul de afaceri care avea interes să-i căştige bunăvoinţa lui Remeş pentru ca acesta să-i favorizeze firma la licitaţii - care-l anunţă că il aşteaptă afară, "lăngă un BRD", să-i dea ceva.

Mureşan este filmat cănd primeşte de la Ciorbă un plic şi o foaie de hărtie pe care, in stradă, omul de afaceri scrie ceva. După căteva minute se despart, iar Mureşan revine in local, unde-i cere lui Remeş să-şi deschidă geanta. Intre ei are loc un scurt dialog, ambiguu, in care Remeş lasă să se inţeleagă că acceptă banii, iar Mureşan il sfătuieşte ca mai bine să-i primească acasă.

Intr-o altă inregistrare video, Mureşan vorbeşte cu denunţătorul Gheorghe Ciorbă intr-o cameră. La inceputul convorbirii, Ciorbă i se plănge lui Mureşan de faptul că i s-a stricat maşina, iar amăndoi consimt să-şi inchidă telefoanele mobile pentru a nu fi ascultaţi. Mureşan insistă căteva minute asupra unui telefon fix aflat in cameră, despre care iniţial cere să fie scos din priză, iar apoi să fie scos de tot din cameră. Discuţia este recentă şi are loc după ce Mureşan a aflat că este in atenţia procurorilor anticorupţie.

Pentru inceput, Mureşan avansează o teză potrivit căreia "ăsta" (Traian Băsescu, n. red.) vrea să-i ia pe miniştri la rănd, unul căte unul, pentru a-i suspenda şi a scăpa astfel de Guvernul Tăriceanu, acesta fiind, in opinia sa, şi motivul pentru care DNA a intrat pe fir in povestea cu el, Ciorbă şi Remeş.

Odată rezolvată problema telefonului fix, cei doi incep să vorbească, Mureşan sfătuindu-l pe Ciorbă ce anume să spună procurorilor. In discuţia celor doi, Remeş este denumit "Impăratul".

Mureşan opinează asupra probelor pe care procurorii le-ar putea avea impotriva sa şi ii spune lui Ciorbă cum anume să motiveze şi "ploconul" in palincă şi carne, lăsat de cei doi la locuinţa din Baia Mare a lui Traian Remeş, dar şi discuţia telefonică in care lui Remeş ii sunt date informaţii despre identitatea firmelor lui Ciorbă.

Atunci cănd Mureşan işi pune problema că procurorii ar avea inregistrarea momentului in care plicul de la Ciorbă ajunge la Remeş, Ciorbă vorbeşte clar despre cei 15.000 de euro. Mureşan ii face semn să tacă şi ii desenează cu degetul prin aer, vorbind in şoaptă, spunănd: "Despre astea nu vorbim".

Mureşan dă dovadă că ştie procedura penală, el dăndu-i şi sfaturi tehnice lui Ciorbă pentru intălnirea cu anchetatorii şi spunăndu-i că a "trecut prin multe, mult mai grele", cu procurorii anticorupţie.

Intr-o altă inregistrare video, anterioară celorlalte două, Mureşan merge, alături de Ciorbă, la casa lui Remeş unde lasă mai multe lăzi cu diverse produse. Mureşan insuşi - despre care familia a susţinut că suferă de diabet - cară vioi mai multe lăzi pe terasa casei lui Remeş, la un moment dat chiar alergănd căţiva paşi pentru a grăbi descărcarea ploconului. Inainte de a ajunge acasă la Remeş, Mureşan vorbeşte cu soţia ministrului, căreia ii transmite că are să-i aducă ceva şi pe care o roagă să-i comunice femeii care se ocupă de casă să-i primească.

Sursele judiciare citate au mai declarat că, pe lăngă inregistrările video, dosarul mai cuprinde şi multe alte inregistrări telefonice, unele dintre ele - ulterioare momentului predării plicului - in care Mureşan ii transmite lui Ciorbă că Remeş "a primit" iar altele in care Remeş dă telefoane şi se interesează de licitaţiile pe care Ciorbă dorea să le căştige.

In timpul percheziţiei din locuinţa lui Mureşan, fiul acestuia, Dan Mureşan, este inregistrat de procurori vorbind la telefon cu mama sa, pe care o sfătuieşte să "ascundă paşaportul" intr-un loc de care "să nu ştie nimeni" in afară de ea, fără a fi clar despre al cui document vorbeşte.

  • Mediafax

Şi tu, Remeş?Â

Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, a devenit de ieri cel de-al treilea ministru al actualului Cabinet Tăriceanu, in cazul căruia procurorii au cerut şefului statului aviz pentru inceperea urmăririi penale.


Procurorul general al Parchetului de pe lăngă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Laura Codruţa Kovesi, l-a sesizat ieri pe şeful statului, Traian Băsescu, pentru ca acesta să ceară urmărirea penală faţă de Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Acuzaţia adusă demnitarului de procurorii anticorupţie este cea de trafic de influenţă. Anchetatorii DNA au ajuns la ministrul Remeş după ce l-au săltat intăi pe fostul şef al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan, acuzat, in acelaşi caz, că ar fi intermediat faptele de corupţie.


PE LEGEA NOUÃ.... Solicitarea pentru invinuirea lui Remeş este prima, după ce Executivul a modificat săptămăna trecută legea privind răspunderea ministerială. Documentul a fost trimis preşedintelui de procurorul general, tocmai pentru că şeful DNA nu mai are dreptul să facă asemenea solicitări. De asemenea,potrivit noii legi, Codruţa Kovesi l-a informat ieri şi pe primul-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, despre cererea de aviz.

Solicitarea procurorilor are insă de aşteptat, deoarece vechea comisie specială de la Cotroceni insărcinată cu analiza acestui tip de cereri a fost desfiinţată, iar noua comisie, ce ar urma să fie compusă doar din magistraţi, nu a fost incă infiinţată. CSM are la dispoziţie 30 de zile pentru a alege membrii comisiei speciale şi a-i propune şefului statului spre numire, deşi instituţia nu a fost consultată cu privire la această modificare legislativă.


PRIMUL PION. Fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan, este primul pion luat in vizor de procurorii anticorupţie in acest caz. El a fost reţinut sămbătă noapte, după ce i-a fost percheziţionată casa de lăngă Baia Mare. Mureşan este acuzat că ar fi fost intermediarul prin care omul de afaceri sătmărean Gheorghe Ciorbă i-ar fi dat ministrului Remeş bunuri in valoare de 1.500 de lei (palincă şi caltaboş) şi 15.000 de euro. Tot prin fostul demnitar, Ciorbă i-ar fi transmis acutalului şef al Agriculturii că ii va oferi şi un autoturism Audi Q7. Miza acestor "cadouri", susţin anchetatorii, era căştigarea unor licitaţii publice, de către firma Construct Europrom din Satu-Mare (controlată de Ciorbă), prin folosirea influenţei ministrului in faţa subordonaţilor săi. Surse judiciare ne-au declarat că pentru probarea acuzaţiilor există la dosar atăt interceptări ale convorbirilor telefonice, căt şi fotografii făcute in timpul filajelor. Unele dintre aceste imagini ar fi surprins chiar momentul in care Remeş ar fi primit banii.


LIBER. Mureşan a scăpat duminică seară de arestul preventiv cerut de procurorii DNA. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au considerat că fostul demnitar nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi că poate fi cercetat in stare de libertate. Acestuia i s-a impus in schimb interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu şi i s-a pus in vedere să nu ia legătura cu nici una dintre persoanele implicate in dosar. Recursul declarat de procurori impotriva acestei hotărări va fi judecat astăzi la Curtea de Apel Bucureşti. Fostul ministru a declarat ieri că Gheorghe Ciorbă, invinuit şi el in dosar pentru cumpărare de influenţă, este un "angajat" al DNA "pus" să il discrediteze atăt pe el, căt şi pe actualul ministru al Agriculturii. El a mai susţinut că acuzaţiile aduse de procurori ar fi "o farsă".

Discuţie Tăriceanu - Remeş

La căteva minute după ce a fost informat oficial de procurorul general Laura Codruţa Kovesi despre cazul ministrului Agriculturii, primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut detalii lui Remeş. "Premierul Călin Popescu Tăriceanu a primit informarea din partea Parchetului inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, in urma căreia a avut o discuţie cu ministrul Remeş, la Palatul Victoria, pentru a afla mai multe amănunte", a declarat purtătorul de cuvănt al Guvernului, Camelia Spătaru. Discuţia din biroul premierului a avut loc după şedinţa Biroului Politic Central al PNL şi a durat aproximativ o oră.

×