Potrivit Loteriei Române, duminică vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce, la Tragerile Speciale Loto de Anul Nou de miercuri, 31 decembrie, s-au acordat 109.708 de câştiguri în valoare totală de peste 9,39 milioane de lei.
Astfel, la categoria I a jocului Loto 6/49 se înregistrează un report de peste 13,14 milioane de lei (peste 2,57 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat de peste 5,19 milioane de lei (peste 1,01 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 46,03 milioane de lei (peste 9,03 milioane de euro), iar la categoria a II-a reportul este de peste 367.900 de lei (peste 72.100 de euro). La Noroc Plus se înregistrează la categoria I un report de peste 150.700 de lei (peste 29.500 de euro).
La Super Noroc se înregistrează la categoria I un report de peste 134.600 de lei (peste 26.400 de euro).
AGERPRES




