x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Retrocedarea, in pericol

Retrocedarea, in pericol

02 Mar 2004   •   00:00

Retrocedarea imobilelor va fi blocata in Bucuresti dupa ce membrii Comisiei de aplicare a Legii 10 din Primaria Capitalei au demisionat ieri in bloc.

Secretarul general al Municipalitatii , Dumitru Stanescu, spune ca motivele care au stat la baza demisiei celor sase au fost numeroasele plangeri penale formulate .mpotriva lor de catre diversi petitionari.

STRES. Secretarul general sustine ca, zilnic, timp de cateva ore, membrii comisiei erau audiati de politisti si procurori, pentru fiecare plangere in parte. Comisia de aplicare a Legii 10, din cadrul Primariei Capitalei, era formata din sapte membri, dintre care doar sase activi in urma arestarii lui Vasile Chirila.

PRECEDENT. Fostul director executiv adjunct in cadrul Primariei Bucuresti, Vasile Chirila, a fost trimis in judecata in stare de arest, pentru luare de mita, la sfarsitul lunii octombrie 2003. Dupa arestarea acestuia, primarul Traian Basescu a facut o conferinta de presa, in care i-a acuzat pe anchetatori ca ii terorizeaza pe membrii Comisiei de aplicare a Legii 10. El spunea, la acea vreme, ca acei sase angajati trebuiau sa rezolve, zilnic, zeci de dosare privind retrocedarea unor imobile. Faptul ca jumatate din zi o petreceau dand declaratii a determinat intarzierea aplicarii procesului de retrocedare din Bucuresti.

STATISTICA. La ultima actualizare, erau inregistrate 40.342 de dosare de retrocedare a unor imobile sau terenuri din Bucuresti, 2.607 dispozitii emise de primarul general, 1.111 procese-verbale de punere in posesie emise la Administratia Fondului Imobiliar si fusesera puse in posesie 1.890 de persoane.

×
Subiecte în articol: observator