x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Retrospectiva - Doamna oarba, la mana Guvernului

Retrospectiva - Doamna oarba, la mana Guvernului

de Miruna Pasa Petru    |    Violeta Fotache    |    30 Ian 2006   •   00:00

Justitia continua sa fie un "calcai al lui Ahile" in procesul de integrare a Romaniei la Uniunea Europeana. Ca in fiecare zi de luni, Jurnalul National propune cititorilor o retrospectiva a principalelor evenimente din "saptamana judiciara" ce tocmai s-a incheiat.

Patru membri ai Guvernului, in frunte cu seful lor, au avut relatii cel putin neplacute, ca sa nu spunem tensionate, cu Justitia. Crezand-o o doamna oarba, la propriu, unul a incercat o fenta, altul sa o dirijeze, unul a tacut complice, iar altul a sfidat-o.

FENTA. Debut ca la fotbal, cu un dribling facut, luni, de patronul Clubului Rapid, George Copos, vicepremier in Cabinetul Tariceanu. El s-a dus singur la DNA sa-si afle oficial acuzatiile, spunand ca nu are nevoie de avocat. Se stie insa ca, in cadrul unei investigatii, aceasta procedura nu poate fi facuta in absenta aparatorului. Driblingul i-a adus doar o amanare de trei zile, cat sa nu ajunga pe mainile unui avocat de la stat.

DIRIJARE. Premierul Tariceanu n-a inteles nimic din scandalul iscat anul trecut de "telefonul inoportun" pe care i l-a dat procurorului ge-neral Ilie Botos in ziua retinerii lui Dinu Patriciu, prietenul si colegul sau de partid. El a reprosat luni seara Departamentului National Anticoruptie, pe degeaba, ca nu l-a informat cu privire la cazul Copos. Tariceanu a intrat apoi in corzi pentru o "tariciosenie", mult mai grava, comisa asta-vara, dar dezvaluita de-abia acum.

La putine zile dupa tentativa la Botos, premierul a sunat goarna pentru o intalnire secreta la Palatul Victoria. A pus la aceeasi masa un inculpat, pe Dinu Patriciu, cu ministrul Justitiei. Surprinsi de dezvaluirea exclusiva a Jurnalului National, care a tinut capul de afis al saptamanii abia incheiate, cei trei s-au balbait pe rand, incercand sa minimalizeze problema.

Premierul a spus ca s-a discutat despre preintampinarea unui proces intentat de Patriciu impotriva Romaniei. Inculpatul a zis ca au discutat despre reforma justitiei. Iar ministrul a recunoscut ca s-a vorbit totusi despre dosarul Rompetrol.

SILENTIO. Macovei s-a remarcat la combaterea imixtiunii politice in justitie prin tacere. Nu a dezvaluit pe loc intalnirea nepermisa si apoi a tacut, zi de zi, pana marti, cand a fost prinsa. A ratat chiar si ocazia unei dezvaluiri intarziate, dar voluntare, atunci cand Consiliul Superior al Magistraturii analiza implicatiile telefonului gasit inoportun. Ne intrebam care ar fi fost verdictul Consiliului daca Macovei nu ar fi ascuns o informatie atat de importanta?

SFIDARE. Cel mai grobian in relatie cu justitia a fost "primul om" din Sanatate, ministrul Eugen Nicolaescu.

El s-a cocotat, a doua oara, pe principiul constitutional potrivit caruia nimeni nu este mai presus de lege si, calcand in picioare doua hotarari judecatoresti executorii, si-a continuat razboiul cu medicul Sorin Oprescu. Dupa cum se vede, si Guvernul se poate lauda cu puncte slabe.

GEORGE COPOS, DRIBLING CU EFECT SCURT
Primul membru al Guvernului pus sub urmarire penala in timpul mandatului, e drept, pentru fapte ce ar fi fost comise inaintea numirii in Executiv, George Copos, este acuzat de o evaziune fiscala "de peste un milion de euro". El a reusit luni, la DNA, sa evite instiintarea oficiala despre acuzare, lipsindu-se singur de aparare. "Nu am nevoie sa-mi angajez un avocat in acest caz, pentru ca toate operatiunile facute de grupul de firme Ana au fost corecte. Toate taxele si impozitele catre stat au fost platite. Nu exista nici o evaziune. Voi aduce toate dovezile procurorilor si sper ca in zilele urmatoare sa rezolv aceasta problema", a spus Copos la plecare. DNA s-a ofuscat si, in aceeasi zi, a lansat informatia ca, la nevoie, ii va da statul un avocat din oficiu. Astfel ca joi vicepremierul si-a luat un avocat. El a aflat oficial ca ar fi comis infractiunea de evaziune fiscala in forma continuata, "prin realizarea unei tranzactii fictive, cu ocazia vanzarii unui pachet de 38 de spatii comerciale" catre Loteria Nationala.

NICOLAESCU ARE LEGEA LUI
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu (foto), insista sa ramana in conflict cu legea. Curtea de Apel Bucuresti dispunea joia trecuta suspendarea ordinelor ministeriale prin care medicul Sorin Oprescu era demis pentru a doua oara de la sefia Spitalelor Universitar de Urgenta si Elias. Doua hotarari executorii care in orice stat de drept ar fi fost puse in aplicare fara comentarii. Numai ca, asa cum ne-a obisnuit, Nicolaescu n-a renuntat cu nici un chip la razboiul sau cu Oprescu si a gasit de cuviinta sa numeasca, din nou, o alta conducere decat cea consfintita prin hotararile magistratilor. "Cred ca ne putem continua activitatea pana cand se va judeca pe fond. De aceea, spitalele vor fi conduse de o noua conducere, pe care probabil o voi numi astazi", erau cuvintele senine ale ministrului, la cateva ore dupa ce instanta dispunea practic repunerea in functie a lui Oprescu. Zis si facut! Nicolaescu l-a reinvestit in functie pe acelasi director interimar al SUUB, Gheorghe Iana. Un gest care, potrivit multor juristi, s-ar numi sfidare a Justitiei, ba chiar obstructionarea ei.

TARICEANU SI IMIXTIUNILE SALE
Calin Popescu Tariceanu pare sa fie un om tare suparat pentru ca Justitia nu-l informeaza. Oficialul s-a trezit lunea trecuta, la Gura Humorului, sa-si exprime public nemultumirea fata de DNA ca nu l-a informat despre cazul Copos. Si pentru a nu mai fi nevoit sa se intereseze prin telefon despre situatia penala a vreunui amic, premierul a si gasit solutia ideala. La Conferinta nationala a femeilor liberale de sambata, el a lansat ideea ca Parchetele sa fie obligate la informarea institutiilor statului in cazul inceperii urmaririi penale impotriva unor demnitari, precum si obligatia demnitarului de a anunta public faptul ca este subiectul unei urmariri penale. (M.F.I.)
×
Subiecte în articol: observator