x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rezervele internaționale ale României erau, la 30 noiembrie, de 44,5 mld. euro, în ușoară scădere

Rezervele internaționale ale României erau, la 30 noiembrie, de 44,5 mld. euro, în ușoară scădere

02 Dec 2021   •   21:00
Rezervele internaționale ale României erau, la 30 noiembrie, de 44,5 mld. euro, în ușoară scădere

Rezervele internaţionale ale României, valute plus aur, la 30 noiembrie 2021 au fost de 44,588 miliarde euro, faţă de 44,984 miliarde euro la 31 octombrie 2021.

La 30 noiembrie 2021, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 39,283 miliarde euro, față de 39,843 miliarde euro la 31 octombrie 2021.

În cursul lunii au avut loc intrări de 2,049 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor; alimentarea contului Comisiei Europene și altele, precum și ieşiri de 2,609 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.305 milioane euro.

Plăţile scadente în luna decembrie 2021 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 216 milioane euro.

(sursa: Mediafax)

×